Opera dramatica vol.2 - FORMAT PDF

După primele șase piese ale lui Matei Vișniec, cuprinse în volumul de start al acestei ediții complete a operei sale dramaturgice, tomul al 2-lea reunește celelalte unsprezece texte de gen scrise înainte de plecarea, în 1987, din România.
Citește tot rezumatul cărții Opera dramatica vol.2... În Omul care vorbește singur, Dinții, Apă de Havel și restul setului, până la Păianjenul din rană, registrul de lucru se extinde, formulele se diversifică, fantezia se mișcă din ce în ce mai liber în teritoriul pe care autorul și-l delimitase deja, mai întâi în „scenetele” sale parabolice în versuri, apoi în primele piese de teatru. La finele etapei românești, înaintea exilului, Matei Visniec e un dramaturg puternic, cu o operă de pe-acum consistență, perfect pregătit pentru… decolarea internațională! - Ion Bogdan Lefter Fragment din carte: "Caii la fereastra De această piesă se leagă foarte strâns momentul plecării mele în Franța. A fost textul cu care era să debutez în toamna anului 1987 la Teatrul „Nottară", datorită tenacitații regizorului Nicolae Scarlat. Timp de aproape doi ani, Nicolae Scarlat a făcut atunci eforturi pentru a-l convinge pe directorul teatrului, scriitorul Ion Brad, să accepte două dintre textele mele care urmau să fie asociate într-un spectacol coup. Una dintre piese era Caii la fereastră. A doua se numea Chiparosul pitic, dar de fapt niciodată nu mi-a plăcut prea mult și nu am inclus-o în nicio antologie și în niciun volum. (Am încercat ulterior să o rescriu în Franța, dar nici acolo nu am fost mulțumit de rezultat.) Distribuția spectacolului se anunță fabuloasă: Alexandru Repan, Margareta Pogonat și Victor Ștrengaru. Spectacolul era presimțit ca un eveniment, numai că... în vara anului 1987 mi-a ieșit, ca prin minune, și pașaportul. A fost momentul când trebuia să iau de fapt o decizie importantă, să aleg între debutul meu (care se anunță strălucit) pe o scenă bucureșteană și plecarea în Occident. Mărturisesc că nu am ezitat, deși știu că i-am rănit pe acei oameni minunați care se luptau să mă aducă în fața publicului ca dramaturg... Pe 23 septembrie 1987 am plecat la Paris, iar la sfârșitul lui septembrie am aflat că repetițiile de la „Nottara" fuseseră sistate, direcția teatrului așteptând bineînțeles întoarcerea mea. Eu însă am preferat să cer azil politic în Franța și să încep oarecum totul de la zero. Întâmplarea face ca în Franța tot Caii la fereastră mi-au dat târcoale... Dacă, la București, debutul meu cu această piesă nu a fost posibil (și îmi asum partea de vină), el s-a concretizat ceva mai târziu, în 1992, la Lyon, spectacolul fiind creat de o companie independentă din Avignon, Tliatre le Jodel, în regia lui Pascal Papini. Spectacolul conținea alte trei piese scurte: Omul care vorbește singur, Păianjenul în rană și Ultimul Godot. Povestea acestui debut a început cu participarea mea la un festival-concurs de lecturi, Les journees des Auteurs, în 1991, la Theâtre des Celestins din Lyon. Festivalul există și astăzi, fiind organizat de principalul teatru al orașului. " Citește mai puțin...