Matei Vișniec, născut la 29 ianuarie 1956, la Rădăuți, este un dramaturg, poet, romancier și jurnalist româno-francez. Teatrul și proza sa explorează libertatea, puterea, frica și fragilitatea identității. A studiat filosofia la București și a participat la Cenaclul de Luni, apropiindu-se de generația literară a anilor 1980.
Poezie, teatru și exil
A publicat poezie în reviste încă din adolescență, iar primul său volum, „La noapte va ninge”, a apărut în 1980. Au urmat „Orașul cu un singur locuitor” și „Înțeleptul la ora de ceai”. Poezia păstrează un loc important în scrisul său: imaginile insolite, tandrețea și neliniștea care o străbat se regăsesc și în teatru. „Iubirile de tip pantof, iubirile de tip umbrelă” oferă o intrare în această sensibilitate.
În anii comunismului, piesele sale s-au lovit de cenzură. În 1987 a plecat în Franța, unde a cerut azil politic; a continuat să scrie în română și franceză. A lucrat ca jurnalist la BBC și Radio France Internationale. Experiența exilului și întâlnirea cu alte spații culturale se leagă de întrebările sale despre apartenență, comunicare și felul în care omul răspunde istoriei.
În piese precum „Angajare de clovn”, „Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal” și „Teatrul descompus sau Omul-pubelă”, situațiile absurde și umorul negru dezvăluie mecanismele dominației. Dialogul poate deveni joc, amenințare sau încercare de apropiere. Textele sale au o viață scenică internațională, dar pot fi citite și pentru forța imaginilor, ritmul replicilor și neliniștea din spatele comicului.
Romane și cărți pentru copii
Romanul „Negustorul de începuturi de roman”, apărut în 2013, transformă posibilitățile povestirii într-o aventură a imaginației. „Domnul K. eliberat” pune în discuție libertatea și obișnuința captivității. Pentru cititorii mai tineri, piesa „Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele” aduce împreună curiozitatea, prietenia și trecerea timpului. De la poem la roman și spectacol, scrisul lui Vișniec unește jocul cu întrebările morale.