Dezordinea preventiva

Un roman-manifest despre efectele suprainformării asupra omului zilelor noastre Ne aflăm la Paris sau în orice altă capitală a lumii, într-un viitor nu foarte îndepărtat, în redacția unui important post de radio, de unde știrile despre accidente, cutremure, incendii, atacuri teroriste, crize financiare, războaie și iminente catastrofe planetare sînt zilnic lansate în eter cu tot mai multă frenezie.
Citește tot rezumatul cărții Dezordinea preventiva... Într-un alt plan, rapoartele unei organizații internaționale oculte descriu impasul societății globale și fac referire la un proiect de restructurare radicală a lumii prin controlul informației și crearea sistematică a unei „dezordini preventive”. Nu e întru totul sigur, însă acest proiect ar include și un protocol de colaborare între rasa umană și o rasă a șobolanilor-mutanți... Satira acidă, romanul lui Matei Visniec îi propune cititorului un exercițiu de reflecție, provocîndu-l să-și „deparaziteze creierul” bruiat de acțiunea – cînd grosiera, cînd insidioasă – a unui colectivism „de noua generație”. Fragment din cartea "Dezordinea preventivă" de Matei Vișniec: "Și lată, încep toți trei traversarea, traversarea acestei străzi foarte largi, mai largi decît toate celelalte străzi posibile, întrucît așa sunt ele, frontierele, mult mai largi decît toate străzile din oraș. Și în plus, traversarea se face pe timp de noapte. Dar nici acest lucru nu-i mira, știa că va fi noapte, ai săi i-au explicat totul, accastă strada-frontieră nu poate fi trecută decît noaptea. E destul de frig afară, dar el se încălzește ținîndu-i de mînă pe mama și pe tata, mereu în mijloc, între el, în siguranță absolută. Toți trei merg repejor, bărbătește și în tăcere. Cineva se află mereu în fața lor, o călăuză, dar nu au avut voie niciunul dintre el să-i vadă fața. Din cînd în cînd înccarca să scrutere întunericul să vadă pînă unde se întinde întunericul, dar mai ales să se uite la cer. Îi place mult acest cer de noapte, enorm, mai vast că niciodată și plin de stele mai mari ca niciodată. Totul decurge ca la repetiții, toți trei merg, merg, avansează, nu e chiar ușor, traversarea unei frontiere durează, așa sunt ele, frontierele, dacă vrei să le traversezi definitiv ai mult de mers. Se aude, dintr-odată, lătratul unui cîîn și el se bucură. Înseamnă că au ajuns aproape, sau că nu sunt singuri, sau că e lume în jur. Cîinele latră în urma lor, s-ar părea că s-a luat după ei. Încep atunci să alerge toți trei, călăuză a dispărut brusc, două stele s-au ciocnit pe cer. El nu înțelege de ce au trebuit să înceapă să fugă, de ce trebuie să se teamă de acest cîine care se ține după ei. Lui îi plac foarte mult cîinii, dintotdeauna i-au plăcut cîinii de altfel știe să le vorbească și toți cîinii au înțeles întotdeauna ce le spune." Citește mai puțin...