Femei perfect de imperfecte - Alexandra Cristea, Andreea Ignat, Andreea Mariniciu, Carmen Paun, Irina Butnaru, Nancy Samargiu, Raluca Luca, Smaranda Biliuti - FORMAT PDF

Când toate revistele pentru femei încearcă să ne impună perfecțiunea prin tipare, opt femei reale își acceptă imperfecțiunile și vorbesc deschis despre ele. „Femei perfect de imperfecte” adună opt povești de viață scrise de opt femei diferite, pe care le unește pasiunea pentru scris și pentru autentic.
Citește tot rezumatul cărții Femei perfect de imperfecte - Alexandra Cristea, Andreea Ignat, Andreea Mariniciu, Carmen Paun, Irina Butnaru, Nancy Samargiu, Raluca Luca, Smaranda Biliuti... Cartea ajunge repede la inimile cititorilor, pentru că fiecare om se regăsește la un moment dat în rândurile ei. „Femei perfect de imperfecte” este despre femeia normală, modernă, activă, despre momentele decisive din viața sa și despre provocările cu care vin ele la pachet: cât de dificil este să fii mamă, cum te lupți cu depresia, cum trăiești într-o relație bazată pe abuz, cum treci printr-un divorț, ce împliniri și neîmpliniri ai în dragoste și în carieră.  „Femei perfect de imperfecte” este un proiect semnat de cele opt femei care scriu pe blogul colectiv Belva. După ani întregi și mii de articole în online, Belvele au hotărât să aducă inspirație și în offline, prin aceste experiențe de viață adunate în cartea lor de suflet, Cartea Belvelor.   Fragment din carte: Îl vedeam apropiindu-se încet, cu pantalonii largi și mânjiți de toate tipurile de sol românesc și un tricou rupt în zona umărului drept. O mână o bălăngănea alene pe lângă corp dar pe cealaltă o ținea ascunsă, la spate. Nu știu dacă melodia care rula în casca mea dreaptă a fost vinovată sau chiar scena părea desprinsă dintr-o carte de Stephen King; cert este că inima mi s-a urcat în gât și un soi de morcov mi s-a instalat în zona posterioară. Mi-am strâns genunchii la piept și l-am strâns pe Vali de mână atât de tare, încât aș putea garanta că e pregătit pentru sala de nașteri. Pe măsură ce distanța dintre el și noi devenea mai mică, spaima mi se instala mai tare printre oase iar încheieturile mâinilor începeau să semene cu ale lui Pinocchio. Mă gândeam deja la ce vor spune reporterii televiziunilor la știrile de la ora 5 și mă îngrozeam la ideea că voi rămâne fără bagaje, bani și mâncare în mijlocul iernii, într-un oraș unde nu locuiește nicio cunoștință de-a mea. Apoi, însă, mi-am adus aminte de scenă din tren și mi-am spus: „băi, a reușit să scape de bețiv, scapă și de aurolac!” și am încercat să îmi temperez tremuratul balamalelor. Numai că n-am apucat să-mi potolesc pulsul prea mult, căci l-am văzut pe individ cum scoate mâna de la spate și o îndreaptă spre noi. Direct, în secunda aia, mi s-au prezentat  în fața ochilor toate armele posibile: de la cuțit și pistol, la arc, sulița și chiar bata de pe vremea neanderthalilor.  Citește mai puțin...