E doar o voce ivită de nicăieri: „Americanul vrea o sută de milioane de dolari”. Pentru ce anume? Și de la cine? Este anul 1996 și sovieticii au plecat de mult. Dar acum a apărut un nou inamic.
Într-un apartament din Hamburg, o celulă jihadistă plănuiește o lovitură de proporții. Jack Reacher tocmai a finalizat cu succes o misiune secretă. Șefii lui din armată îl felicită și-l trimit din nou la școală. Dar acolo sunt doar trei elevi: Reacher, un agent FBI și un analist CIA. Sarcina lor? Să-l găsească pe americanul misterios. Și să afle ce vinde. Și cui. Situația este foarte gravă – e posibil ca lumea să fie victima unui act teribil de terorism. În Școala de noapte, Reacher se întoarce în armată, dar acum fără uniformă. Având-o alături pe Frances Neagley, ajutorul lui de nădejde, soarta lumii este pe umerii săi, într-o aventură trepidantă, teribil de bine scrisă, care-ți va da fiori pe șira spinării. “Cel mai bun thriller.” - Stephen King “Premisa unui complot anterior atentatului de la 11 septembrie 2001 este în același timp convingătoare și deconcertantă, iar Lee Child, cu atenția lui caracteristică pentru detalii, reușește să redea întreaga acțiune într-un mod surprinzător și credibil.” - Publishers Weekly Lee Child este unul dintre cei mai mari autori de thrillere din lume. S-a născut în Coventry, a crescut în Birmingham și acum locuiește la New York. Se spune că la fiecare douăzeci de secunde undeva în lume se vinde un roman de al său din seria Jack Reacher. Cărțile sale se află constant pe liste de bestselleruri de ambele părți ale Atlanticului și sunt publicate în peste o sută de teritorii. A primit nenumărate distincții, cea mai recentă fiind CWA’s Diamond Dagger pentru contribuția remarcabilă în domeniul crime fiction. După două dintre romanele sale au fost realizate ecranizări de excepție. Fragment din romanul "Școala de noapte" de Lee Child: ”În acel moment a răspuns la apelul sonor al telefonului și, ținând lipit de piept receptorul, a strigat: — Domnule maior Reacher, pentru dumneavoastră. Era Orozco, care sună dintr-un subsol de undeva, judecând după cum se auzea. — Suntem în belea? a-ntrebat Orozco. — Suntem bine, a spus Reacher. În prezent, salvăm planeta. — Până n-o mai salvăm. — Caz în care oricum nu mai contează. — Tocmai am terminat de vorbit cu Billy Bob și Jimmy Lee. Au confirmat că și-au putut alege orice nume și-au dorit pentru documentele false. Dar trebuiau să fie nemțești. În caz c-ar fi avut loc un control prin sondaj în cadrul diviziei. S-a considerat că numele străine ar sări în ochi. Dar orice nume german era în regulă. Oricare și l-ar fi dorit. Fie că le plăcea cum sună, fie însemna ceva pentru ei. — Bine, mulțumesc, a spus Reacher. Trebuie să închid. Stătea cu spatele lipit de tejghea și vedea afară prin partea din sticlă a ușii de la intrare. Vizavi, un tip stătea în cadrul unei uși. Reacher a pus receptorul în furcă. A prins privirea lui Neagley și i-a făcut un semn. Ea s-a înclinat ca să vadă mai bine și a spus: — Îl văd. E greu să nu-l observi. — Hai să luăm o gură de aer curat. Neagley a ieșit prima, urmată de Reacher, iar tipul din cadrul ușii a tresărit surprins, după care s-a prefăcut că se-ntinde, a căscat și a plecat în pas domol, pe trotuarul opus, fără grabă, ca și cum avea la dispoziție tot timpul din lume. — Vrei să vedem unde merge? a-ntrebat Neagley. Au păstrat ritmul, la trei metri în spate, cu două benzi de trafic matinal între ei și tipul care mergea înainte. Avea o haină din lână și nu purta nimic pe cap. Era un tip solid. Mai mare decât Neagley și mai mic decât Reacher. La intersecție, a cotit la dreapta. Reacher și Neagley au traversat la semafor și l-au ajuns din nou din urmă, rămânând la trei metri în spatele lui. Tipul a cotit din nou la dreapta. Pe o alee, între clădiri. — O capcană, evident, a spus Neagley. Probabil o curte închisă. Nu-i de mirare că s-a lăsat depistat așa ușor. Misiunea lui era să te aducă aici.”
