Merita sa mori - FORMAT PDF

    "Urmărea teribilului 61 de ore… Lee Child este unul dintre marii povestitori ai genului thriller." – The Times       În „ținutul porumbului" din Nebraska există un mister sinistru… iar Jack Reacher se trezește direct implicat în el. Mai întâi, se pune rău cu clanul Duncan, care a terorizat și domină întregul ținut.
Citește tot rezumatul cărții Merita sa mori... Dar ceea ce nu-l lăsă pe Reacher să plece este cazul nerezolvat, vechi de decenii, al unui copil dispărut. Cei din clanul Duncan vor ca Reacher să dispară – și nu încearcă să ascundă doar secretele din trecutul lor. Căci, oricât de periculoși ar fi, ei se afla doar pe treapta de jos a unei adevărate rețele a criminalității, extinse pe o jumătate de glob. Pentru Reacher, ar fi fost mult mai logic să fugă cât mai departe de necazul care-l paște. Însă, pentru fostul polițist militar, așa ceva e imposibil.         "Jack Reacher este un outsider singuratic, într-o măsură și mai mare decât Lisbeth Salander, eroina trilogiei Millennium a lui Stieg Larsson. Amândoi sunt răzbunători care acționează dominați de instincte atavice." - The Sunday Times     "Nu te apuca să citești acest roman dacă n-ai mai mult timp la dispoziție, pentru că e greu să-l lași din mână… Lee Child reușește să creeze un suspans incredibil." – Associated Press       Lee Child este unul dintre cei mai mari autori de thrillere din lume. Cărțile sale se află constant pe liste de bestselleruri de ambele părți ale Atlanticului și sunt publicate în peste o sută de țări. După două dintre romanele sale au fost realizate ecranizări de excepție: Jack Reacher, bazată pe romanul One Shot, și Jack Reacher: Să nu te întorci niciodată, care a fost lansată în toamna anului 2016. La Editura Trei, au apărut șapte române din seria Jack Reacher: Școala de noapte, 61 de ore, Convinge-mă!, Ghinioane și încurcături, Personal, Urmărit și Să nu te întorci niciodată!.     Fragment din romanul "Merită să mori" de Lee Child:       „Reacher scoase din buzunar Glockul iranianului, se repezi la portiera șoferului, trase brusc de ea și, dându-se un pic în spate, îndreptă pistolul spre cel aflat la volan. În general, nu era un fan al arestărilor spectaculoase, dar experiența îndelungată îl învățase ce manevre dădeau rezultate în cazul unor subiecți șocați și imprevizibili, așa că țipă: DĂ-TE JOS DIN MAȘINĂ DĂ-TE JOS DIN MAȘINĂ DĂ-TE JOS DIN MAȘINĂ, cât de tare putea, și putea îndeajuns de tare, după care Reacher se năpusti asupra lui, trăgându-l cu forța din mașină, trântindu-l și țintuindu-l cu fața la asfalt, cu genunchiul înfipt în șalele individului, proptindu-i țeava pistolului în ceafă, în tot acest timp țipând NU MIȘCĂ NU MIȘCĂ NU MIȘCĂ, neuitând să se uite peste umăr, după alte lumini.      Nu erau alte lumini. Nimeni nu venea. Nu existau întăriri. Individul nu dăduse telefon. Plănuise să acționeze singur, ca să nu împartă gloria cu nimeni. Conform așteptărilor.     Reacher zâmbi.     Firea omenească.     Scena era liniștită. Nimic de auzit, în afară de ralantiul răbdător al Malibu-ului. Nimic de văzut, în afară de farurile înalte care luminau acostamentul îndepărtat. Aerul era încărcat de mirosuri de cauciuc ars, frâne încinse, benzină și ulei. Jucătorul de fotbal stătea complet nemișcat. Era și greu să se miște, având în spinare toată greutatea lui Reacher și un pistol înfipt în ceafă, prin minte perindându-i-se imaginile văzute la televizor cu arestări făcute de echipele SWAT. Poate că fuseseră reportaje reale. Din când în când, și băieții de la țară sunt arestați, la fel ca oricare alții. Și lucrurile se derulaseră extrem de rapid, numai întuneric, hărmălaie, imagini încețoșate și panică, destul ca individul să nu fi apucat să-i vadă fața lui Reacher sau să-l recunoască după descrierea din atenționările șefilor Duncan. Poate că tânărul nu apucase să pună lucrurile cap la cap și acum aștepta ca un civil cuminte să-i explice polițistului că e nevinovat, așa cum fac oamenii în general. Ceea ce lui Reacher îi crea o problemă minoră. Pentru că urma să facă  tranziția de la o arestare pe care individul se poate s-o fi considerat legitimă direct la ceva despre care tânărul ar fi știut sigur că e o încercare totalmente ilegală de răpire. Și era vorba de ditamai matahală. Un metru nouăzeci și opt sau chiar mai mult. Peste o sută treizeci de kilograme. Era îmbrăcat cu o geacă de fotbal mare și roșie și blugi largi ca niște salvari. Încălțările erau mari ca niște bărci.      — Spune-mi cum te cheamă, zise Reacher.      Bărbia, buzele și nasul individului erau lipite de asfalt.      — John, spuse el icnit, cu un mormăit, o expirație slabă, liniștită și nedeslușită.     — Nu Brett? întrebă Reacher.     — Nu.     — Asta-i bine.     Reacher își mută greutatea, întoarse capul individului, îi înfipse Glockul în ureche și-i văzu albul ochilor.      — Știi cine sunt?      — Acum știu, spuse tipul culcat la pământ.” Citește mai puțin...