Omul din Castranova (Protoscenariu) Eugen Negrici (n. 1941, Râmnicu Vâlcea) este critic, istoric literar, stilistician și profesor de literatură română contemporană la Facultatea de Litere, Universitatea din București.
A publicat următoarele volume: Antim. Logos și personalitate (1971), Narațiunea în cronicile lui Grigore Ureche și Miron Costin (ed. I, 1972; ed. a II-a, 1998; ed. a III-a, 2016), Expresivitatea involuntară (1977), Figura spiritului creator (ed. I, 1978; ed. a II-a, 2013; Premiul Uniunii Scriitorilor din România), Imanenta literaturii (ed. I, 1981; ed. a II-a, 2009), Introducere în poezia contemporană (1985; Premiul Uniunii Scriitorilor din România; Premiul Asociației Scriitorilor din București), Sistematica poeziei (1988), Poezia medievală în limba română (ed. I, 1996; ed. a II-a, 2004; Premiul Uniunii Scriitorilor din România; Premiul Soros), Literature and Propaganda în Communist România (1999), Literatura română sub comunism. Proză (2002), Literatura română sub comunism. Poezia (2003), Iluziile literaturii române (2008; Cartea Anului 2008, desemnată de România literară și Fundația Anonimul; Premiul Manuscriptum; Premiul pentru critica/istorie literară al revistei Observator cultural; Premiul de excelență al revistei Convorbiri literare), Literatura română sub comunism. 1948-1964 (2010), Simulacrele normalității (2011) și Emanciparea privirii. Despre binefacerile infidelității (2014; Premiul pentru eseu al Uniunii Scriitorilor din România). Cititorii – îndrăznesc să spun cititorii mei – deprinși, cum au fost, să aștepte „contribuții”, eventual noi „contribuții teoretice”, vor fi poate surprinși de subiectul și stilul acestei cărțulii. Ea face parte din categoria – rareori, din păcate, ilustrată – a datoriilor morale cărora s-ar cuveni să le dăm, cu orice preț, curs, apelând fie și la puținele rezerve de energie ce ne-au rămas. De ceva vreme mă urmărește gândul că scriitorii noștri, ca noi de fapt, nu ne-am făcut datoria față de istoria prea puțin luminoasă a acestui popor și că vaste capitole ale acesteia au rămas neconsemnate sau au fost tratate superficial, stângaci (precum în vremea romantismului) ori în spirit grețos-partinic ca mai târziu, după un secol. (…) Un scenariu, sau, mai bine zis, un pre-scenariu, în care comentariul și divagația sunt absente, te ferește de derapaje sentimental-eroice și de păguboasa stilistică a efectelor (cu excepția, poate, a efectului de ansamblu). - Eugen Negrici
