Profesorul Eugen Negrici a decis să-și publice jurnalul din perioada 1975-2015. Cei 40 de ani de însemnări ale criticului, devenit celebru odată cu publicarea istoriei îndelung dezbătute Iluziile literaturii române, se constituie într-o cronologie îmbogățită cu glosările din prezent pe marginea anilor în care jurnalul, chiar închis într-un sertar, era secret și față de el însuși.
Sesiunea de toamnă va restabili adevărul. „Rog cititorul să nu se lase amăgit. Nu este vorba despre un jurnal în adevăratul sens al cuvîntului, chiar dacă m-am silit să reconstitui date și să sugerez continuitatea. Aceste însemnări sînt… niște însemnări. Meritul lor, dacă au vreunul, este că înregistrează schimbările de perspectivă și de ton pe care mi le-a înlesnit scurgerea timpului. Invit pe cel ce le parcurge să se concentreze asupra a ceea ce înseamnă, în fond, o sesiune de toamnă. Adică oportunitatea unor reexaminări.” (Eugen Negrici) „Eugen Negrici are ochi, vasăzică, pentru a descoperi plinul din gol… Eugen Negrici pășește oricum cu îndrăzneală, în larga împărăție a penumbrei operelor – maidanul din spatele Panteonului –, cum ar veni, și se desfătă descoperind capodoperele aruncate, conserve de poezii și proza care îi dau delicii, fie prin forma cutiei, fie prin rezistența păstăilor la ploaie. (Cel mai mult îi plac desenele ruginii.) El schițează, de fapt, prin această reformă a unghiului de vedere, un fel de tratat de estetică – nu numai involuntară – care se poate detecta lesne din judecăți de valoare și opțiuni. Fire generoasă, dar nu îngăduitoare cu literatura, apt să valorifice acele sclipiri ale tezaurului de tipărituri, scoase din sporul de civilizație ori din denivelările ei, că oasele de mamut ivite în urma deplasărilor de teren, gestul lui e salutar, nu numai pentru umiliții și obidiții literaturii, dar chiar și pentru cei mari…” (Marin Sorescu)
