19 mai 2006. Se spune despre comunism că a avut multe pa'rți rele dar și câteva părți bune - deci să nu tragem cu buretele! Să nu dăm cu copita! La o analiză strictă, constați că au nostalgia comunismului toți cei care erau bucuroși să nu facă nimic, să chiulească, să fure, să se fofileze, să se descurce - numai Domnul știe cu ce consum de energie și cu câte compromisuri sau/și ticăloșii.
și mai constați că au făcut totuși ceva în comunism tot oamenii de valoare, cei cinstiți, conștiincioși, demni, creativi - ei au creat ceva în comunism, făcându-și datoria din respect de sine - cei care în orice alt regim s-ar fi comportat la fel, desigur cu efecte mai consistente. Revin cu întrebarea: Ce țară a fericirii generale era aceea care te baga la pușcărie dacă gândeai altfel? Și care te împușcă dacă voiai să treci granița?
