Când trecutul renaște, ce faci? Accepți să fii purtat de valuri sau lupți cu ele? Romanul Valuri de Arina Delcea urmărește viața a două femei foarte diferite, legate doar de prietenia dintre fiicele lor.
Cristina trăiește izolat, într-o cabană în munți, de unde își administrează afacerea. Lucia locuiește în centrul Brașovului și lucrează la bancă. Printre provocările cotidianului legate de creșterea copiilor, de întreținerea relațiilor cu soții lor mereu absenți, de multitudinea de probleme generate de afaceri sau de dependențe, un jurnal, care apare în podul casei uneia dintre ele, dezvăluie legăturile mult mai strânse și dureroase dintre Cristina și Lucia. Efectele alegerilor asumate într-un anumit moment se întorc în valuri. Un roman a cărei acțiune principală se desfășoară într-o zonă montană, dar al cărui laitmotiv este, în mod surprinzător, marea. Cehov, Hemingway, Murakami, fiecare au țesut povești la malul mării. Un roman pe care nu ai vrea să-l lași din mână, pentru că acolo, printre valurile vieții, devine o parte din tine. - Vitali Cipileagă, scriitor
Arina Delcea are 28 de ani. Este absolventă a Facultății de Jurnalism a Universității din București, unde a obținut și diploma de master în Jurnalism Politic. A fost reportera în domeniul politic și prezentatoare la Digi24, iar acum este jurnalistă la Realitatea Plus. Între cele două joburi și-a luat un an sabatic, în care a scris romanul ei de debut, Valuri. Arina pregătește o călătorie în jurul lumii, pe un velier, alături de soțul și câinele ei. Vrea să filmeze lumea și să scrie despre ea.
Fragment din roman: „Era pregătită barcă pentru toate. Pentru toate aventurile, peripețiile, drumurile lungi și grele, în care înveți câte o lecție pe minut, dar și pentru cele line, în care doar te bucuri. Visuri deșarte înfipte acum câteva sute de metri mai jos, în nisipul întunecat. Tot acolo își vor găsi loc și celelalte resturi dintr-o existență trecută a unui iaht ce a navigat într-un lac, în loc de ocean. Epavă nu mai lupta. Nu mai are cu ce. Știe că este o epavă care mai plutește încă puțin pe valurile prea line, triste. A îmbrățișat inevitabilul și doar își trăiește ultimele clipe deasupra apei, înainte să fie definitiv absorbită de adâncimi.”
