Maestrul din Petersburg - FORMAT PDF

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatură • Roman câștigător al Irish Times International Fiction Prize în 1995 J.M. Coetzee, laureat al Premiului Nobel (2003) pentru literatură, și Fiodor Dostoievski, unul dintre cei mai mari scriitori ai lumii.
Citește tot rezumatul cărții Maestrul din Petersburg... Ce au în comun ? Un roman, Maestrul din Petersburg, scris de primul despre viața celui de-al doilea. Dostoievski, cel pe care îl cunoaștem filtrat printr-o sensibilitate contemporană, este aparent un antierou: un bărbat între două vârste, care și-a pierdut credințele tinereții și se îndreaptă cu pași repezi spre ruina trupească și spirituală. Tocmai acest bărbat își asumă însă elucidarea unui mister cumplit, pe o veche schemă a datoriei și paricidului simbolic: moartea fiului său vitreg, Pavel. Într-o Rusie violentă și opresivă, aflată în pragul revoluției, Dostoievski găsește printre hârtiile fiului său o listă neagră, ceea ce confirmă asocierea lui Pavel cu gruparea anarhistă Răzbunarea Poporului, condusă de oportunistul Nechaev, chiar posibilul ucigaș. Un „bildungsroman” care se derulează în sens invers, Maestrul din Petersburg urmărește traseul psihologic al scriitorului care, pe fondul unei stranii și contorsionate povești de dragoste târzii, își descoperă fiul prezent prin absență. Revelația din final, când Dostoievski se vede reflectat în ochii fiului său prin intermediul unor scurte povestiri ale acestuia pe tema paricidului, pune coroana de spini pe fruntea unei civilizații aflate în pragul descompunerii. Romanul lui Coetzee lansează întrebări despre conștiință, luciditate și suferința într-un stil nuanțat, deloc emfatic, chiar dacă sunt filtrate prin mai multe secole literare, fiecare cu răspunsurile lui. Fragment din romanul "Maestrul din Petersburg" de J.M. Coetzee "Ar dori să asculte istorisiri despre fiul lui. Și iată că fetița, ca prin minune, începe să spună una. - Pavel Aleksandrovici - începu ea, privind spre maică-sa, așteptând de la ea încuviințarea de a rosti numele celui decedat - spunea că n-o să mai stea la Petersburg decât o vreme, după care o să plece în Franța. Fetița se opri. El aștepta cu nerăbdare să continue. - De ce vroia să plece în Franța ? întrebă ea și acum i se adresă doar lui. Ce e în Franța ? Franța ? - Nu vroia sa, plece în Franța, vroia să părăsească Rusia, răspunse el. Când ești tânăr, te enervează tot ce e în jurul tău. Patria ta te scoate din sărite, pentru că ți se pare învechită și stătuta. Vrei să cunoști noi orizonturi, noi idei. Îți închipui că în țări ca Franța ori Germania ori Anglia vei găsi viitorul pe care propria țara e incapabilă să ți-l ofere. Fetița se încruntă. O fi zicând el Franța, patrie, dar, pitit în spatele cuvintelor, fetița simte altceva: încrâncenare. - Fiul meu a avut parte de-o educație destul de împrăștiată, spuse el, adresându-i-se mamei, nu copilei. A trebuit să-l mut de la o școală la alta. Motivul era simplu : nu se putea trezi dimineața. Nimic pe lume nu reușea să-l trezească. Poate exagerez. Dar degeaba te înscrii, dacă nu mergi la ore. Ce ciudat să spui toate astea într-un asemenea moment! Însă el continuă, adresându-i-se fetiței: - Franceza lui era foarte superficială, probabil ți-ai dat seama. Cred că de aceea vroia să meargă în Franța - ca să învețe mai bine franțuzește. - Citea enorm, interveni mama. Uneori, ardea lampa la el în cameră, toată noaptea. Glasul îi rămase scăzut, egal. Nu ne deranja. Era întotdeauna foarte politicos. Ne era tare drag Pavel Aleksandrovici, nu-i așa ? Zâmbi către fetiță, într-un fel care lui i se păru o mângâiere. Era. Până la urmă, a zis-o. Femeia se încruntă."