Suntem însă câțiva care înainte de orice am dorit, am așteptat acest lucru.
Anuma că prin puterile sufletești ale românilor din Ardeal să schimbăm ceea ce de la începutul vieții noastre publice ni s-a părut intolerabil în țară veche.
Și întru acesta aveam în vedere două calități pe care ardelenii le aveau, trebuiau neapărat să le aibă.
Întâi, un simț național mai presus de orice. Pe noi ne puteau zăpăci democrațiile internaționale, iluziile de fericire obștească peste deosebirile neamurilor. Pe dânșii, care au îndurat veacuri multe osânda ființei lor de roman, astfel de ispite nu-i puteau răpi...
Al doilea, o dârză democrație legală. popor de țărani și de preoți, deprinși că, în forma confesională, să hotărască singuri despre ale lor, neînvățați cu favorurile corupătoare ale oficialității, ei vor da țării unite simțul cetățenesc de care așa de mult are nevoie. Pe dânși nu-i va momi nimeni cu ambiții și nu-i va cumpăra cu favoruri. Potrivnici revoluției prin educație, vor respinge cu scârbă tirania din instinct. Alegerile la ei vor avea ceva din mândria românilor de odinioară, despre care atâta s-a vorbit prin acele locuri. Prin ei ceea ce a fost la noi forma va deveni o realitate: guvernul țării prin țară.
