Rezumat O psihologie a educatiei - Gabriel Albu

Din cuprins: - Motivația și bunăstarea învățării; - Temeiul afectiv al educației; - Creativitatea; - Probleme privind dezvoltarea creativității elevilor și a profesorilor; - Momente "delicate" în desfășurarea unei lecții; - Personalitatea și autoafirmarea/autoreanalizarea. Pentru orice minte deschisă și orice om de bună credință pare din ce în ce mai clar că a face educație presupune studiul tot mai sistematic, mai atent și mai nuanțat al psihologiei.
Citește tot rezumatul cărții O psihologie a educatiei... Pregătirea oricărui profesor pentru activitatea cu elevii nu mai poate rămîne doar la nivelul bogatelor și temeinicelor cunoștințe cerute de predarea-evaluarea diferitelor discipline de învățămînt. Obiectivele oamenilor catedrei nu se mai pot restrînge doar la exigențele și standardele cognitive. Aceasta, deoarece: a) ei sînt nevoiți să transmită ceea ce știu (sau ceea ce li se cere) elevilor; adică sînt (permanent) în situația de a se face înțeleși, de a demonstra, de a atrage, de a încînta, de a provoca, de a consolida; pe scurt, a convinge. Și atunci, transferul de informație, repere, accente și valori-atitudini presupune formarea anumitor abilitați, capacități psihologice, umane, interacționale; b) creșterea, formarea, învățarea înseamnă mai mult decît solicitarea, utilizarea și stimularea memoriei, inteligenței, a docilității și conformismului. Pentru toate acestea (dacă nu și pentru multe altele), intuiția nu mai este (în cele mai multe cazuri) suficientă. A cunoaște oamenii, a cunoaște elevii (și a interacționa adecvat cu ei) implică și alte dimensiuni ale spiritului nostru decît intuiția. Din păcate, de multe ori, noi, oamenii școlii, rămînem doar la nivelul cunoașterii și înțelegerii comune, cotidiene, globale ale elevilor și ale relațiilor (formative) cu ei, pretinzînd, în schimb, în fața noastră și/sau a celorlalți, că îi cunoaștem bine, că știm (foarte bine) cu cine avem de-a face. Experiența (acumulată) la catedră și în viața obișnuită este luată drept argument invariabil și îmbatabil. Știm (cu toții) cît de riscant este să-i contestăm cuiva propria experiență profesională și de viață; este ca și cum l-am contesta ca persoana, ca om. Mai mult, credem că experiența noastră ține locul oricărui studiu (teoretic sau experimental), în orice împrejurare sau în orice problemă. Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi O psihologie a educatiei?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând O psihologie a educatiei și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ