• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatură Carte inclusă pe lista celor mai bune apariții ale anului 2004 de publicațiile: The New York Times, The Washington Post, The Economist, Newsday, People, Rolling Stone, Entertainment Weekly, The Village Voice, The Onion, The Austin Chronicle, The Kansas City Star, The Guardian, The Daily Telegraph, Publishers Weekly.
Finalistă, în același an, la Național Book Critics Circle Award. Nu trebuie să fii fan Bob Dylan și nici măcar pasionat de folk, blues sau rock ca să ai ce află din această Cronică… Este de ajuns să te intereseze lucruri precum muzica și poezia, condiția de creator și de star sau transformarea Americii și a lumii în a doua jumătate a secolului XX. Cronica vieții mele vorbește, pertinent și pilduitor, despre artă, despre succes și despre istorie, despre obstinație în urmărirea unei vocații, despre căutare și despre supraviețuire. Fără să urmeze strict, după tipicul autobiografic, succesiunea cronologică a faptelor relatate, cartea marelui muzician-poet este și un exemplu de proză memorabilă. Personajele și întâmplările sale, de zi cu zi sau insolite, ți se întipăresc în minte la fel de durabil ca vocea autorului și acordurile lui de chitară din cântece precum „Blowin’ in the Wind“, „Like a Rolling Stone“ sau „Ballad of a Thin Man“. Știam cu toții că Dylan este priceput la cuvinte. Dar putem spune, fără teamă de a greși, că nimeni nu se aștepta ca autobiografia sa să fie într-atât de intensă. Colinda de la o secvență a vieții lui la alta și fiecare capitol cuprinde personaje ieșite din comun și scene nebunești… O realizare remarcabilă – asemenea celor mai bune scrieri extrase din experiența personală ale lui Henry Miller, este o poveste care pune în lumină timpurile pe care le descrie și dezvăluie posibilitățile spiritului omenesc. - Rolling Stone Carte recomandată de Tudor Chirilă în cadrul proiectului Libris, "Oameni și cărți". Fragment din volumul "Cronica vieții mele" de Bob Dylan: „M-am născut în primăvara lui 1941. Al Doilea Război Mondial deja făcea ravagii în Europa, iar America urma să fie implicată și ea în curând. Lumea fusese zdruncinată din temelii iar haosul deja se înstăpânise, izbindu-i în față pe toți nou-veniții. Dacă te nășteai pe atunci sau apucaseși deja să trăiești o vreme înainte, simțeai lumea veche dispărând și una nouă ivindu-se. Era ca și cum ai fi dat ceasul înapoi la momentul în care î.Hr. devenea A.D. Toți cei născuți cam când am apărut și eu aparțineau ambelor lumi. Hitler, Churchill, Mussolini, Stalin, Roosevelt erau figuri impozante cum lumea nu avea să mai întâlnească, oameni care se bazau pe propria hotărâre, bună-rea, și erau gata să acționeze pe cont propriu, indiferent dacă lumea îi aprobă sau nu, indiferenți față de avere sau dragoste, cu toții tronând asupra destinului umanității și reducând lumea la o grămadă de moloz. Descinzând din spița extinsă a unor Alexandru cel Mare și Iulius Cezar, Gengis-Han, Carol cel Mare și Napoleon, ei își tăiau felii din lume ca dintr-o delicatesă. Indiferent că-și făceau cărare pe mijloc sau purtau coif de viking, erau de nestăvilit și nu te puneai cu ei - niște barbari grosolani tropăind pe glob și încercând să-i impună propriile idei despre geografie. Tatăl meu fusese bolnav de poliomielită și asta îl scăpase de război, însă toți unchii mei fuseseră pe front și se întorseseră în viață. Unchiul Paul, unchiul Maurice, Jack, Max, Louis, Vernon și alții fuseseră trimiși în Filipine, Anzio, Sicilia, Africa de Nord, Franța și Belgia. S-au întors cu numeroase amintiri și suvenire, cum ar fi o tabacheră japoneză din pai, o sacoșă de pâine nemțească, o halbă englezească emailată, ochelari de automobilist nemțești, un pumnal britanic, un pistol nemțesc Luger și tot felul de alte ciurucuri. S-au reîntors la viața civilă ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, fără a sufla vreo vorbă despre ce făcuseră sau văzuseră. În 1951, eram pe cale să absolv cursul primar. Unul dintre lucrurile exersate la școală era cum să ne adăpostim sub bănci atunci când sirenele de alarmă ar fi anunțat un posibil atac cu bombe al rușilor. Ni se spunea, de asemenea, că rușii s-ar fi putut parașuta oricând din avioanele lor deasupra orașului nostru. Erau aceiași ruși alături de care luptaseră unchii mei cu numai câțiva ani înainte."
