Poate că Lady Lucy Upton are limba prea ascuțită pentru a atrage pețitorii, dar inima ei este bună, iar atunci când prietena ei deosebit de timidă, Cassandra, are nevoie de ajutor, ea născocește un plan genial pentru a o ajuta să descurajeze un pețitor nedorit, pe Derek Hunt, duce de Claringdon… Se pare însă că ducele nu este chiar atât de ușor de manipulat pe cât anticipau cele două prietene.
Iar Lucy descoperă șocată că, uneltînd și complotând împotriva acestui bărbat încăpățânat, se distrează mai bine ca niciodată. Lordul Derek Hunt i-a promis prietenului său grav rănit că se va însura cu Cassandra, iar pentru un bărbat care nu-și dorește nimic altceva decât liniște și pace după ororile războiului, Cassandra este soția perfectă. Dar nesuferită domnișoară Upton nu-l lăsă să o curteze! Să poarte încă o bătălie este ultimul lucru pe care și-l dorește Derek, dar duelurile verbale pe care le are cu Lucy sunt pur și simplu prea tentante pentru a le putea rezista. Iar trofeul acestui ultim război ar putea fi chiar dragostea adevărată… Fragment din roman: „Capitolul 22 Sala de bal Upper Assembly Rooms din Bath îi taie răsuflarea lui Lucy. Așa se întâmplă de fiecare dată. Așa fusese de prima dată când văzuse magnifica sala, la vârsta de optsprezece ani. Atât de eleganță și de impunătoare, cu tavanul înalt și boltit, cu pereții acoperiți de fresce, cu candelabrele strălucitoare! Bath era o destinație de vacanță și, deși unii îl considerau un oraș prea monoton, lui Lucy îi plăcuse întotdeauna atmosfera lui liniștită și intimă. Ea și Garrett petrecuseră multe zile fericite aici. Întinși în iarba din Upper Crescent, servind ceaiul la Pump Room, explorând ruinele romane sau făcând plimbări călare pe dealurile din împrejurimi. Bath era încântător. Iar un bal la Assembly Rooms era întotdeauna fenomenal. Mai puțin, desigur, când ducele de Claringdon ținea să-și facă prezenta. Cass venise cu ei. Reușiseră să o convingă să-i însoțească. La urma urmei, nu era în doliu. Julian nu îi era rudă. Ca să nu mai spunem că, din câte știa ea, nici măcar nu murise încă. Chiar și așa însă, inima lui Casș era franța. Nu fusese deloc ușor să o convingă să-i însoțească la bal. Știa că trebuia să adopte o mînă veselă pentru societate și să lase impresia că se simțea bine, dar hotărâse să refuze toate invitațiile la dans - inclusiv pe cea a ducelui. Lucy purta o rochie drăguță, de culoarea safirului, și un șirag de perle, în timp ce Jane era îmbrăcată într-o rochie bleu, cu talie înaltă și avea la gât un pandantiv de aur. Cass era strălucitoare ca întotdeauna, într-o rochie de culoarea lavandei, cu diamante în jurul gâtului și prinse în buclele părului. - E aici, șopti Jane, după ce se plimbară prin toate sălile și avură ocazia să vadă cine participă la bal.”
