Nu stiam aproape nimic. Pusa Roth in dialog cu Sergiu Cioiu

Cartea este sub formă de dialog, fiind o adunare de amintiri ale actorului și interpretului de cântece și poeme, Sergiu Cioiu, care se auto-definește ca „un artizan al cântecului și un interpret al verbului.” Dialogul dezvăluie aspecte din viața artistului, opinii despre creația muzicală a unei epoci, din care multe refrene au rămas în memoria colectivă, anecdote din întâlnirile cu poeți, actori, regizori, ziariști, compozitori, artiști plastici.
Citește tot rezumatul cărții Nu stiam aproape nimic. Pusa Roth in dialog cu Sergiu Cioiu... O carte despre o epocă traversată în pași dânsanți de interpretul „Cântecului vântului” și al altor cântece care, de ce nu, se pot asculta și astăzi. Cartea mai cuprinde biografia sa artistică, fotografii ce marchează diverse evenimente din viață și activitatea lui Sergiu Cioiu, precum și o postfață semnată de Costin Tuchila, intitulată „Cântec, poezie, rostire de gând”. Fragment din cartea Nu știam aproape nimic. Pusă Roth în dialog cu Sergiu Cioiu " P. R.: — Pentru a ieși din sfera emoționalului trist, pentru că golul lăsat de prieteni, de oameni dragi, provoacă, poate fără voia noastră, tristețe, să pășim spre lumea reală, pe drumul spre teatru, spre începuturile acestei meserii. Pe atunci, tinerii alegeau meserii potrivite cu spiritul epocii, meserii practice. V-ați îndreptat pașii spre lumea fabuloasă a teatrlui, cu determinare, evident, cu talent, cu dorința de a deveni actor. Care a fost motivul care v-a pus în mișcare? S. C.: — E greu de vorbit despre ceva care m-a determinat să merg spre teatru. Probabil, o mulțime de amănunte amestecate cu ceva inexplicabil, o atracție pentru spectacolul de o bucurie de a asculta fanfară din chioșcul Zăvoiului (din Râmnicu-Vâlcea, unde s-a născut tatăl meu și unde petrecut, la bunica paternă, câteva vacanțe de neuitat), poveștile și poeziile pe care mi le spunea și recită sora bunicii mele materne, filmele cu actori pe care doream să-i imit, un anumit haz pe care-1 provocăm colegilor de liceu, meurajările colegului și prietenului meu Mihai Botez, cu fusesem distribuit în prima piesă în care am jucat la 11 ani și care, la sfârșitul studiilor liceale, era un distins premiant căruia i-am dezvăluit pasiunea mea pentru teatru și căruia i-am recitat, pe stradă, într-un colț, un monolog din Cidul de Corneille. Toate acestea și încă ceva mai greu de definit. Răspuns scurt: Nu știu exact, poate pasiunea pentru spectacolul de circ, clovnii, scamatorii, prestidigitătorii, misterul. La facultate am intrat mai târziu... Era în toamna lui '60, aveam să împlinesc 20 de ani. Avusesem o experiență extraordinară, înainte de a intra la facultate. Am mai povestit această întâmplare... P. R.: — dar eu cred că e timpul să o repetați, mai ales că această carte adună amintirile dvs. De o viață, fără pretenții exaustive, evident. " Citește mai puțin...