In umbra esafodului

     Margaret Catchpole, femeia care a fost condamnată de două ori la moarte și a reușit să scape de fiecare dată, își spune povestea, peste veacuri, cu o forță emoțională care te afectează profund.      Margaret a existat în carne și oase, iar scrisorile pe care le-a trimis din exil celor rămași acasă au supraviețuit până astăzi.
Citește tot rezumatul cărții In umbra esafodului... S-a născut în 1762 în Suffolk, Marea Britanie, că fiica de plugar și a murit în New South Wales, Australia, în 1819. Faptele ei curajoase, multe săvârșite în goana calului, farmecul și spiritul ei liber i-au conferit un statut aproape legendar.     În acest roman, Margaret își începe povestea la 54 de ani, în contextul dramatic al unei nașteri din New South Wales. Margaret, moașa acum, ajută pe mama și pe nou-născut să se adăpostească de furtună într-un hambar, de unde vor vedea cum casa le este luată de ape. În acele momente, Margaret își amintește viața furtunoasă pe care a lăsat-o în urmă.     În Suffolk o cârciumă îi poartă numele. Pe malul râului Orwell există o casă, „casa cu pisici”, unde se spune că Margaret așeză o pisică împăiată în fereastră pentru a-i avertiza pe contrabandiști de sosirea portăreilor. În Australia, secția de maternitate a unui spital din Windsor, se numește „Secția Catchpole”, ca o recunoaștere a activității ei de moașă.      Fragment din roman:       „Așa că m-am întors la văduva Syers, cu Will, într-o cămăruță care dădea spre scările din spate, dar nu pentru mult timp. Ne descurcăm. Tatăl lui Will murise cât fusese el plecat, dar boșorogul ăla nemernic nu-i lăsase niciun sfânt. și totuși, cu banii primiți de la familia Cobbold și cu puțin ajutor de la Bargood, ne-am dus la Aldeburgh, unde bătrâna navă Alde aștepta pe șantierul unchiului Jack.     Timp de doi ani, totul a fost aproape ca pe vremuri, în afară de faptul că Will se schimbase. Simțise răsuflarea morții, iar asta își lăsase amprenta asupra lui și a altora ca el. „Three Mariners", cârciuma de pe cheiul Slaughden, era plină de bătăuși și de nebuni, iar Will se simțea ca acasă alături de ei. Începuse să-i placă să sfideze moartea. Oricând se întorcea dintr-o cursă cu Lull și cu Rube, îmi îngheța sângele în vine când auzeam ce povestesc. Îmi aminteam de privirea aprigă a lui Robin, când stătuse pe pietrișul de pe malul râului Orwell și zisese: „Will Laud, ești un prunc născut în iad." Corabia lui era iute ca un cal bun și îl făcea invulnerabil, iar despre curajul lui începuse să se vorbească în hanuri și taverne. Îi spuneau „curaj", dar, de fapt, era nebunie. Uneori, spunea Rube, Will umbla pe lângă bompres și vorbea cu marea, ca și cum ar fi purtat o conversație. Ar fi putut trăi în legalitate acum, dar după război n-a mai fost posibil pentru Will să calce drept. De fapt, nu se putuse niciodată, ca să vorbim cinstit. Dar dacă vreodată a existat un moment când ar fi putut să renunțe la contrabandă, asta era, când tocmai fusese lăsat la vatră și primise certificatul de bună purtare în slujba regelui. „Sunt un om respectabil acum", spunea el câteodată, și ideea însăși îl făcea să râdă.” Citește mai puțin...