Turnul

Prezentul volum, Turnul. File de jurnal, face parte din ciclul Jurnalul de la Marcona, început în 2008. „Destinația Turnului? Nimeni nu o cunoaște sau nimeni nu vrea să vorbească despre aceasta.
Citește tot rezumatul cărții Turnul... Atâta doar că la parter, pe o piatră veche, afumată, fixată cu mortar în perete, abia dacă se văd urmele unor litere de neînțeles. Unii spun că acolo ar fi fost scris ceva legat de fericire, sau cam așa ceva. Dar eu nu cred! Nimic nu e sigur, așa că, după lungi dezbateri și interpretări, s-a ajuns la concluzia că sus trebuie să fie ceva unde oamenii se simt bine și cine urcă nu-și mai dorește să se întoarcă.“ „Farmecul prozei originale a lui Ion Mărculescu îl dă anume acest mod de a nara: esențial umoristic, fantezist, cu împingeri bruște în hilaritate și în absurditate. Antifrazismul lui Creangă și «marea trăncăneală» a lui Caragiale sunt bine însușite, ca și breviarul onomastic trucât al lui Mircea Horia Simionescu. Nu mai puțin transpare și tutelară umbră a lui Urmuz în mecanismul artificios al sofisticariei, ambiguizării. E o tehnică insolită a mistificării, a păcălelii (cu rădăcini și în râsul popular, dar și în procedeele marilor satirici), a inducerii strategice în eroare (…)“ - Acad. Mihai Cimpoi „Orice prozator aspiră să-și construiască un spațiu al lui, peste care să fie unic proprietar. Pentru Ion Mărculescu, acest spațiu este Marcona. În scriitura de transpunere a toposului, ludica, sprințară, se amestecă parodia, persiflarea, maliția, ironia și autoironia, ilustrând o poetică postmodernistă, integrându-l pe scriitor într-o generație, dar și în tradiția Școlii de la Târgoviște. Prozatorul lăsă permanent impresia că se joacă, în transcrierea realului, ficțiunea se confundă cu nonficțiunea până la completa absorbție a uneia în cealaltă. “ - Ana Dobre – „Luceafărul“, 2015 Ion Mărculescu a mai scris: Cioara șchioapă (1998), Quatrocente (2001), Nastasia, un amor de aproape un an (2007), Meșterul de oglinzi (2007), Jurnalul de la Marcona. Geneza (2008), O iubesc enorm, Domnule judecător (2009), Al treilea picior (2011), Haralamba (2012), Spovedania (poezie, 2013), Oglinzi zgâriate (poezie, 2013), Gumelnița (poezie, 2014), Jurnalul de la Marcona – Însemnările (2015). Fragment din lucrarea: "69. — Un poet adevărat trebuie să sufere. Cum altfel și-au făurit opera niște tipi ca Petrarca, Dante sau Eminescu al nostru? Cu cât un poet suferă mai mult, cu atât perla va fi mai strălucitoare. Așadar, eu de ce să nu sufăr dacă vreau să fiu poet? Așadar, eu de ce să nu mă chinui cât pot de mult? Așadar, de ce să nu-mi curgă lacrimi, râuri de lacrimi pe coala infinită de hârtie? Iată, plâng și din ochi îmi curg șiroaie! Nici n-a trebuit să fac un prea mare efort! A trebuit doar să vreau! De atâta plâns, izvorul lacrimilor mele seacă, ochii mă ustură, mă ustura, mă ustură... Iau o pompită și-mi stropesc ochii cu apă. Apa se transformă în lacrimi. Lacrimile îmi cad pe coala albă și-mi șterg literele proaspăt scrise. Hârtia putrezește. La picioarele mele, băltoaca de lacrimi crește, crește necontenit. Cu cât plâng mai tare ajutat de pompiță cu apă, cu atât nivelul bălții de lacrimi crește și îmi intră în bocanci, îmi udă ciorapii și simt cum îmi îngheață picioarele. Picioarele mele se dizolvau că zahărul în lacrimile din bocanci. Și nimeni, nimeni nu vede! Nimeni nu întreabă de ce plânge, fraților, băiatul acesta! Simt că obosesc de atâta plâns. Somnul mă cuprinde. Chiar și un pic de lene. Mă apucă foamea. îmi aduc aminte că tocmai azi, când plânsul meu e în toi, când plafisul meu a atins cote poetice, am niște treburi importante de făcut și trebuie să mă opresc din plâns până când voi avea din nou timp liber. Uneori mă întreb dacă nu ar fi mai bine să mă las definitiv de plâns. Să nu mai prăpădesc coala de hârtie imensă cătun oraș. Oare de unde mi-a venit ideea asta stupidă să scriu poezii? Ce poate ajunge acela care scrie poezii? Rege? Împărat? Bancher? Hai să fim serioși, eu nu am auzit de așa ceva! " Citește mai puțin...