O ciudatenie a mintii mele

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura Romanul O ciudățenie a minții mele, prima carte publicată de Orhan Pamuk după dobîndirea Premiului Nobel pentru Literatură (2006), este o epopee modernă, desfășurată pe parcursul a mai bine de patru decenii (1969-2012), în centrul căreia se află unul dintre milioanele de „personaje secundare” ale Istanbulului: iaurgiul și bragagiul Mevlut Karatas.
Citește tot rezumatul cărții O ciudatenie a mintii mele... Povestea adeseori înduioșătoare a contraeroului Mevlut Karatas, cu bucuriile, sensibilitățile, izbînzile și, mai ales, eșecurile sale, este de fapt povestea „celuilalt Istanbul”, a vînzătorilor stradali, a cartierelor de barăci, a imigranților din Anatolia care ajung să schimbe, treptat, textura și stilul de viață tradițional al orașului, pe valul ambiguu al pribegiilor moderne. Modernizarea orașului, petrecută pe fundalul eternelor frămîntări politice, se asociază cu dispariția unor îndeletniciri tradiționale, cu modificarea dramatică a peisajului uman, cu nenumărate înfrîngeri personale, nevăzute și neștiute, care marchează destinele „generațiilor pierdute” ale Istanbulului contemporan. Premiul Nobel pentru Literatură 2006 Unul dintre cele mai savuroase romane ale lui Pamuk și începutul ideal pentru cei care vor să-l cunoască pe autorul turc. Prin cartea sa, Pamuk face pentru Istanbul ce a făcut Joyce pentru Dublin. El surprinde nu doar ceea ce vezi și simți într-un oraș, ci și cultura, credința și tradițiile, oamenii și valorile lui… O scrisoare de dragoste pentru Turcia modernă. - The Washington Post Femeile din aceste pagini sînt fabuloase… În mijlocul uriașei întinderi a Istanbulului, între Orient și Occident, Pamuk folosește o mulțime fremătătoare de personaje ca să spună povestea unei culturi mereu în schimbare și a multelor sale discordii. - The Boston Globe O ciudățenie a minții mele e o vastă colecție de personaje, evenimente, case, mîncăruri, obiecte care, după cum își va da seama cititorul după ce va fi citit șase sute de pagini, pot fi cuprinse sub un singur nume: Istanbul. - The Guardian Fragment din romanul "O ciudățenie a minții mele" de Orhan Pamuk "3. Descurcărețul care și-a făcut casa pe un maidan Ah, băiete, s-ar zice că te-a speriat Istanbulul În primele luni petrecute la Istanbul, Mevlut ascultă cu mare băgare de seamă noaptea, când stătea întins în pat, zgomotul orașului, care răzbătea din depărtări. Uneori, când se trezea înspăimântat din somn, auzea cum răsună în tăcere, venind de hăt departe, lătratul câinilor, își dădea seama că tatăl său nu se întorsese încă acasă și-și afundă capul în plapumă, căznindu-se să adoarmă la loc. Cum pe vremea aceea era copleșit noaptea de spaima câinilor, tatăl său 1-a dus la un seyhl care locuia într-o casă de lemn din Kasimpasa, cerându-i acestuia să-i citească rugăciuni și să sufle asupra sa. Mevlut urma să-și aducă aminte, peste ani de zile, de acest lucru. Într-o noapte a descoperit că, în vis, chipul lui Schelet, directorul adjunct al Liceului de Băieți Atâtiîrk, aducea cu capul acela de mort care-i spunea, de pe stâlpul de electricitate, PERICOL DE MOARTE. Îl cunoscuse pe Schelet când tatăl său îi dăduse acestuia, pentru înscriere, diploma de școală primară adusă de la țară. Seara, Mevlut nici măcar nu-și ridică privirea din cartea de matematică, pentru că nu dorea defel să dea ochii cu Duhul despre care credea că-1 pândește de dincolo de fereas-tra întunecată. De aceea nu era în stare uneori nici măcar să se bage în pat, ca să se culce. Mevlut a cunoscut cartierele din Kiiltepe, din Duttepe și de pe celelalte dealuri cu ajutorul lui Silleyman, care în răstimp de un an se deprinsese foarte bine cu locurile acelea. A văzut astfel o sumedenie de barăci; unele dintre ele abia aveau turnată fundația, altele aveau zidurile ridicate doar până la jumătate, în vreme ce altele chiar erau pe cale să fie terminate. În cele mai multe dintre ele locuiau doar bărbați." Citește mai puțin...