Istanbul

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatură Istanbul împletește în paginile unei singure cărți două povesti la fel de sinuoase și de cuceritoare: cea a primei jumătăți din viața scriitorului și cea a orașului în care s-a născut și pe care îl cunoaște mai bine ca nimeni altul.
Citește tot rezumatul cărții Istanbul... În vastele apartamente ale familiei Pamuk, înțesate de urmele unei bunăstări în declin, se fac simțite aceeași încleștare între vechi și nou, aceeași melancolie și aceeași criză identitară ce plutesc și pe străzile Istanbulului. Vestigiile unei glorii de mult apuse a marelui oraș, odinioară capitala puternicului Imperiu Otoman, cedează acum locul imenselor clădiri de locuințe și centre comerciale. Portretul autorului în tinerețe și al orașului văzut prin prisma amintirilor sale de o uimitoare claritate e dublat de mărturiile scriitorilor și artiștilor care i-au marcat începuturile evoluției spirituale. Orhan Pamuk este laureatul Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2006. Fragment din volumul "Istanbul" de Orhan Pamuk: „Această relație de dragoste și ura nu s-a sfârșit niciodată, dată fiind dorința pătimașă a occidentalizanților de a se bucura de acceptarea Occidentului, de a auzi din partea celor mai alese condeie și organe de presă ale Occidentului că sunt la fel ca occidentalii. Scriitori că Pierre Loți nu ascund însă deloc faptul că îndrăgesc, de fapt, foarte mult Istanbulul și, deopotrivă, pe turci dintr-un motiv cu totul contrar: pentru că au reușit să-și conserve aspectele „exotice", orientale, care nu aduc cu cele occidentale. Pierre Loti îi critică pe istanbulezi pentru că se occidentalizaseră, pentru că începuseră să-și piardă caracteristicile tradiționale, însă turcii care-l îndrăgeau se recrutau, de fapt, din rândurile unei minorități restrânse, în curs de occidentalizare. Dar universul romanelor și scrierilor exotice, mai mult decât edulcorate ale lui Pierre Loti și cititorii istanbulezi occidentalizați se întâlneau într-un „filoturcism" foarte necesar atunci când apăreau probleme politice la nivel internațional. În memoriile lui Andre Gide referitoare la călătoria sa în Turcia, petrecută în 1914, acest „filoturcism” bun la toate dispare. Dimpotrivă, Gide arată că nu-i plac deloc turcii, apelând, în plus, nu la cuvântul nație, ci la cuvântul rasa, care ajunsese treptat să fie la modă: rasa aceasta este pe potriva oribilelor veșminte pe care le poartă! Scrie, plin de mândrie, că voiajul în Turcia i-a reamintit de superioritatea civilizației occidentale, ba chiar a Franței. Presa populară turcă, ziarele și revistele n-au răspuns, așa cum se întâmplă astăzi în asemenea împrejurări, acestor afirmații care, la vremea apariției lor, îi ofensaseră nespus pe cei mai proeminenți scriitori turci ai vremii, în frunte cu Yasar Kemal, iar intelectualii turci din Istanbul au suferit în tăcere, tăinuind respectivele insulte. Intelectualii occidentalizați socoteau desigur, în sinea lor, că insultele lui Gide erau îndreptățite, ceea ce le motiva, în parte, atitudinea. La un an de la apariția, în volum, a articolelor insultătoare ale lui Gide cu privire la ținuta vestimentară a turcilor, Atâturk, cel mai mare occidentalizant al acestora, urma să interzică, prin Reforma vestimentației, toate tipurile de îmbrăcăminte care nu corespundeau ținutei occidentale.” Citește mai puțin...