Omul duplicat

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatură Tertuliano Maximo Afonso, protagonistul romanului Omul duplicat, este profesor de istorie la liceu. E divorțat, deseori deprimat și duce o viață de rutină.
Citește tot rezumatul cărții Omul duplicat... Urmînd sfatul unui coleg de a încerca să se distreze puțin, într-una din zile închiriază un film, care însă nu-i face nici o plăcere. Tîrziu în noapte, se trezește din somn cu sentimentul că nu e singur în casă. Revine în sufragerie, unde lăsase deschis videoplayerul cu filmul înăuntru, și descoperă figura unui actor care îi seamănă perfect. Din acest moment, povestea se va transforma într-un thriller, în care victima se află în căutarea propriei identitați. Fragment din roman:   „Din întâmplare sau cu o intenție necunoscută, cineva trebuie să se fi dus să-i spună directorului școlii ca domnul profesor Tertuliano Maximo Afonso se află în cancelarie, așteptând să vină ora prânzului după toate aparențele, de vreme ce singura lui ocupație, de când intrase acolo, fusese aceea de a citi ziarele. Nu revedea teste, nu definitivă pregătirea unei lecții, nu făcea însemnări, doar citea ziarele. Începuse prin a scoate din servieta factura închirierii celor treizeci și șase de casete video, o puse desfășurată pe masă și caută în primul ziar pagina cu spectacole, secțiunea cinema. Avea să facă apoi același lucru cu alte două ziare. Cu toate că, așa cum știm, adeziunea sa la a șaptea arta e de dată recentă, iar ignoranța în privința tuturor chestiunilor care țin de industria imaginii continuă să fie practic neschimbată, știa, socotea, își imagina sau intuia că filmele în premieră nu erau lansate imediat pe piața înregistrărilor video. Ca să ajungi la această concluzie, nu era necesar să fii dotat cu o inteligență deductivă prodigioasă sau să dispui de miraculoase căi de acces la cunoaștere, dincolo de raționament, n-a fost nevoie decât de o simplă și evidentă aplicare a celui mai banal bun-simț, secțiunea de piață, subsecțiunea vânzări și închirieri. Căută cinematografele la care rulau filme în reluare și, unul câte unul, cu pixul în mână, confruntă titlurile filmelor care rulau la respectivele cinematografe cu cele care figurau pe factură, marcându-le cu o cruciuliță de fiecare dată când coincideau. Dacă l-am fi întrebat pe Tertuliano Maximo Afonso din ce motiv o făcea, dacă avea de gând să se ducă la acele cinematografe ca să vadă filmele pe care le avea deja în posesie pe casete video, mai mult ca sigur ne-ar fi privit surprins, stupefiat, poate chiar ofensat de faptul că îl credem capabil de ceva atât de absurd, totuși nu ne-ar da o explicație acceptabilă, în afară de aceea care ridică ziduri în fața curiozității altora și care se exprimă printr-un singur cuvânt, Așa.” Citește mai puțin...