Mohorîtă, amenințătoare, asemenea unui monstru preistoric, vechea cazemată germană stă încă în picioare pe faleză. Un tînăr marginal ce-și duce veacul prin tunelele despre care se spune că o leagă de mare e găsit fără viață pe cupola ei, cu trupul brăzdat de tăieturi.
Trei muncitori de pe șantierul unui bloc ce urmează să fie înălțat peste cazemată dispar fără urmă unul după altul. Inspectorul Adamescu este infiltrat în zonă pentru a ancheta sub acoperire străniile evenimente. Sub pojghița realității mizere a unui mic cartier de la malul mării, tînărul polițist descoperă o lume fabuloasă, populată de personaje ca Olube, Borhot, Litoi, Baban, Turcoaică, femeia fără vîrstă, sau Coco, proxenetul fără buze. Poveștile lor fantastice conturează treptat istoria bătrînei fortificații, asupra căreia pare să plutească un blestem și a cărei influență asupra lumii ce o înconjoară este departe de a fi luat sfîrșit. Fragment din roman: „- Și-au pus firele pa ei! O să-i zăpăcească! zise Olube cu ochii pe grupul de înotători ce avansau în larg. Tânărul blond se desprinse de dig și începu să înoate și el înspre pescari. Când ajunse în apropierea lor, se opri, inspiră puternic, apoi se scufundă din nou până atinse fundul apei și se prinse cu mâinile de un pietroi îngropat în nisip. Ascuns în spatele pietroiului, tânărul urmări cu privirea încremenită următoarea scenă: pescarii, al căror număr depășea poate suta, se opriseră din înot și pluteau acum răsfirați la suprafața apei, unii pe spate, alții cu fața în jos, în așteptarea bancului de stavrizi cu care urmau să se intersecteze. Erau toți goi și aveau înfipte în pielea brațelor, pe pulpe, gambe, chiar și pe spate zeci de ace de pescuit de care erau legate fire de nailon lungi de aproape trei metri, pe care erau montate alte ace la baza cărora erau prinși fulgi galbeni ce alunecau îmbietor prin apă. Montura de taparină. Priviți de jos în sus, pescarii păreau un banc de meduze ale căror tentacule mângâie ușor apa în așteptarea prăzii. În scurt timp apărură stavrizii. Solzii mărunți de pe corpurile fusiforme reflectau lumina soarelui în mii de sclipiri ce luară cu asalt smocurile gălbui din capătul acelor. Simțindu-i în preajma lor, pescarii parcă prinseră dintr-odată viața. Începură să-și miște ușor mâinile, picioarele, să-și unduiască trupurile, până când ademeniră înspre ei întregul banc, ai cărui pești se opriseră vrăjiți parcă în jurul tentaculelor, adulmecând șuvițele ce se unduiau printre ei. După câteva secunde de acalmie totală, timp în care solzii stavrizilor atingeau trupurile pescarilor și se pierdeau înfășurați în puful acelor agățate în pielea lor, bărbații își începură vânătoarea: brațele se încordară, picioarele zvâcniră, trupurile se contorsionară și firele pline de ace făcură zigzaguri rapide, agățând în biciuirile lor scurte stavrizii, care, treziți brusc, se înfigeau neputincioși în cârlige.”
Cazemata
