Etapele constructiei copilului si rolul parintilor

    Copiii nu sunt nici niște adulți în miniatură, nici niște bebeluși debili. Pe lângă iubire, ei au o nevoie vitală de limite și de reguli.      Cum trecem de la starea de sugar la aceea de adult? Această evoluție decurge dintr-un proces „natural“ sau necesită implicarea părinților? Este de preferat o educație bazată pe comunicare sau una punitivă și riguroasă? Există o tendință spre delincventa pe care am putea să o depistăm încă din copilărie? Iată tot atâtea întrebări la care lucrarea de față oferă răspunsuri.      Autoarea ne prezintă în detaliu și într-un limbaj accesibil, modul în care se dezvoltă copilul, diversele etape ale formării sale psihice, de la momentul conceperii și până la finalul adolescenței și, mai ales, rolul determinant pe care îl au părinții de-a lungul acestor ani.
Citește tot rezumatul cărții Etapele constructiei copilului si rolul parintilor... Prin prisma experienței sale de psihanalist, autoarea explică aici, prin exemple concrete, că trecerea copilului de la o etapă la alta nu poate avea loc fără ajutorul părinților. Ieșind din alternativele considerate de unii inevitabile – ori vorbim cu copiii, ori le fixăm limite – Claude Halmos arată că rolul părinților este tocmai acela de a îmbina ambele acțiuni, deci de a discuta cu copiii și de a le impune limite, la fiecare vârstă.       Fragment din volum:       „Ce înseamnă „a sancționa"?       Părinților le displac cu atât mai mult sancțiunile cu cât le privesc, cel mai adesea, doar în lumina pedepselor pe care ei înșiși au fost nevoiți să le suporte la vremea lor. Pedepse care se distingeau în general prin violență și absurditatea lor și care, în plus, erau absolut inutile, pentru că nu-i ajutau în niciun caz să înțeleagă ceva.     Or, ideea de „sancțiune" nu se rezumă nicidecum la o apologie a „loviturilor cu riglă peste degete". „A sancționa" încălcarea regulilor de către copil înseamnă, în primul rând, că acesta trebuie să învețe, atunci când face așa ceva, că faptele echivalente cu cele săvârșite de el sunt întotdeauna sancționate în societate. Furtul, agresiunea, deteriorarea bunurilor etc. sunt pedepsite de lege. Pentru astfel de acțiuni, „oamenii mari" sunt trimiși la închisoare. Copilul trebuie să știe asta. Această evocare a dimensiunii sociale a interdicției este esențială pentru înțelegerea ei.     În plus, copilului trebuie să i se spună motivele pentru care astfel de fapte sunt sancționate. Copilul mic, de exemplu, nu înțelege ce înseamnă furtul dacă nu i se explică. El umbla împreună cu părinții lui prin magazine, printre rafturi pline cu obiecte. I se par unele mai tentante ca altele și le poate lesne strecura în buzunar. Cum ar putea înțelege copilul ca un astfel de gest este blamabil?     Într-adevăr, el nu știe - și nu poate descoperi singur acel lucru - ca obiectele respective au fost cumpărate de comerciant și că acesta le revinde pentru a obține astfel un beneficiu din care să trăiască. Că, prin urmare, sustragerea lor i-ar cauza un prejudiciu grav. „Dacă toată lumea i-ar lua mărfurile fără să le plătească, vânzătorul n-ar mai putea să trăiască nici să-și întrețină familia." Copilul are nevoie de aceste explicații. Dar, mai ales, el are nevoie ca ele să fie asociate cu o acțiune.” Citește mai puțin...