Darul lui Jonas

Câștigătoare a Medaliei Newbery, cea mai cunoscută distopie din literatură pentru copii ne îndeamnă să explorăm importante teme politice și sociale. Lumea în care trăiește Jonas pare a fi una perfectă.
Citește tot rezumatul... Totul e sub control: râul a dispărut, nimeni nu are de făcut vreo alegere. Fiecărei persoane i s-a desemnat un rol în cadrul comunității, iar conducătorii ei iau toate deciziile, fără a face vreo greșeală. Care va fi însă destinul lui Jonas?     Fragment din roman:       „La început, Jonas nu simți nimic neobișnuit - doar atingerea ușoară a mâinilor bărbatului pe spatele lui gol.     Încercă să se destindă, să respire egal. În cameră se lăsase o liniște deplină și, pentru o clipă, Jonas se temu c-ar putea să se facă de râs chiar acum, în prima zi de pregăti adormind.     Pe urmă îl apucă tremuratul. Își dădu seama că atingerea mâinilor era dintr-odată rece. În același timp, trăgând aer în piept, simți că nici aerul nu mai era la fel și că însăși respirația lui era rece. Se linse pe buze, și făcând asta, limba lui dădu de aerul răcit pe nepusă masă.     Era de-a dreptul uimitor, dar de data asta Jonas nu se simți câtuși de puțin înfricoșat. Deborda de energie, așa că inspiră din nou, simțind cum îi intră aerul înghețat în plămâni. În același timp, simți un curent rece care i se învârteji în jurul trupului. Îl simți suflându-i peste mâinile întinse pe lângă corp și pe spate.     Se părea că atingerea mâinilor bătrânului dispăruse.     În clipa aceea, deveni conștient de o senzație cu totul nouă: împunsături? Nu, fiindcă erau blânde și nu dureau. Puncte mici, reci și ușoare ca niște pene îi acopereau corpul și fata. Scoase limba din nou și prinse unul dintre ele. Punctul se făcu nevăzut imediat, dar Jonas mai prinse unul și încă unul. Senzația îl făcu să zâmbească.     O parte a conștiinței lui știa că era în continuare întins pe patul din Anexa. Cu toate acestea, o altă parte a ființei lui stătea acum în capul oaselor, iar el simți că nu mai stătea pe cuvertura moale și brodată, ci era așezat pe o suprafață netedă și tare. Mâinile lui țineau acum (deși în același timp îi atârnau inerte pe lângă corp) o frânghie aspră și udă.” Citește mai puțin...