Azi scriu acest vis frumos, din lumea de poveste a copilăriei, vis pe care îl așez în mâinile tale, cu recunoștință. Trăiesc în mijlocul lor, al copiilor de când mă știu și simt că a venit vremea să împărtășim, cum facem noi lecția iubirii în școală.
E o carte scrisă în limba copilăriei, dedicată ție, de orice vârstă ai fi. Copilăria trăiește clipa prezentă. Gândul acesta a cerut să întâlnească sufletul tău. Acesta-i motivul pentru care scriu eu. (Autoarea) Fragment din volum: “Oul de ciocolată Când lucrezi într-o mare de energii, printre minuni de copii înveți multe despre tine și despre iubire. Mai ales despre tine, despre oameni și despre sensuri ale cuvântului "acceptare". Iubirea necondiționată se asezonează cu acceptarea fiecărui Dumnezeu din fiecare copil. Afli când ești atent/a ca minunile care se cheamă în prezent copii adeseori când vine vorba să îi întrebi cu cine vor să semene așa spun direct: "eu cu Dumnezeu." Mai adaugi așa.... și oare Dumnezeu iubea să se joace? (Răspund și eu în gând-"cred că da. S-a jucat și de-a noi"...) Vorbind despre oul de ciocolată... Cum s-a întâmplat, etapizat? Cu vreo 2 săptămâni înainte, învățătoarea îi consultă pe partenerii-copii dacă vor să joace un joc cu ouă de ciocolată. Sunt de acord pe loc, firește. Mai rămâne să aducă fiecare oul cu care să participe la provocare. Așa e înțelegerea. Obiectivul: jocul de-a textele, de-a întrebările serioase (că tot învățăm să scriem propoziții cu înțeles.) Trece o săptămână. Se adună 12 ouă. Răbdători, copiii întreabă punctând timpul: "Când ne jucam jocul acela?" Se cere îngăduința. Doamna propune să îi aștepte și pe ceilalți participanți. Fiind o activitate comună e de gândit să participe toți copiii. Timpul a mai trecut, bucuriile de ciocolată s-au mai adunat. Vine sorocul. Azi e jocul! Freamăt de bucurie e printre copii. S-a auzit la un moment dat un glas.. cum că ambalajul unuia dintre ouăle aduse e diferit de celelalte. Așa-i, provocare...”
