Don Quijote de la Mancha Vol.1+2

„Norocul ne călăuzește pașii mai bine decît ne-am putea noi dori, căci ai în față, prietene Sancho Pânza, o priveliște care ne descoperă treizeci și mai bine de uriași, nemăsurat de mari, cu care am de gînd să mă lupt și să le fac la toți de petrecanie, și ce-om lua de la ei drept pradă să ne fie cheag îmbogățirii; că-i bătălie dreaptă, și înseamnă să-l slujești pe Dumnezeu dacă stingi sămînța lor afurisită de pe fața pămîntului.” „Ce uriași?” zise Sancho Pânza.
Citește tot rezumatul cărții Don Quijote de la Mancha Vol.1+2... „Aceștia pe care-i vezi», răspunse stăpînul său, «aceștia cu brațe cît toate zilele, că sînt unii la care măsoară cît două leghe”. „Ia seama, Luminăția Ta”, i-o întoarse Sancho Pânza, „că ăștia care se văd aicea nu-s uriași, ci mori de vînt, iar ceea ce iei dumneata drept brațe sînt aripile, care, învîrtite de vînt, mișcă pietrele morii”. „Se vede cît de colo”, răspunse don Quijote, „că nu prea ești citit cînd e vorba de aventuri cavalerești; sînt uriași, și dacă ți-e frică de ei, șterge-o de-aici și pune-te pe rugăciuni, cît timp m-oi încleșta eu cu ei în lupta crîncenă și defel dreapta". - Miguel de Cervantes Don Quijote de la Mancha vol.1 (704 pagini) Don Quijote de la Mancha vol.2 (720 pagini) Fragment din cartea "Don Quijote de la Mancha" de Miguel de Cervantes "Scoase Sancho din desagă scama și alifia, dar don Quijote, care de-abia atunci își văzu coiful bucătelit, numai cât nu-și pierdu mințile și, ducând o mână la mânerul spadei și, ridicând ochii la cer, rosti: - Fac jurământ celui ce-a zămislit văzutele toate și nevăzutele și celor patru sfinte Evanghelii, acolo unde-or fi stând ele scrise de la un cap la altul, să duc aceeași viață pe care a dus-o marele marchiz de Mantua când s-a jurat să răzbune moartea nepotului său Baldovinos, cu alte cuvinte, nici pâine pe față de masă să mănânc, nici cu soția mea să mă desfăt, și nici altele să săvârșesc, pe care, cu toate că nu mi le aduc acuma aminte, le țin drept rostite în clipa de față, și toate astea până în clipa în care mă voi putea răzbuna pe deplin pe cel care mi-a adus asemenea ocară. Auzind acestea, Sancho vorbi așa: - Ia seama, Luminăția Ta, stăpâne don Quijote, că dacă acel cavaler o fi făcut cum i-ai poruncit Măria Ta, și s-o fi dus să se înfățișeze dinaintea stăpânei mele Dulcineea din Toboso, și-a făcut datoria așa cum se cuvine și nu merită altă pedeapsă dacă nu săvârșește vreo nouă nelegiuire. - Bine-ai grăit, și ai pus degetul pe rană, răspunse don Quijote, așa că-mi iau înapoi vorba în ceea ce privește dorința de-a mă răzbuna din nou, dar fac iarăși jurământ și-l întăresc o dată mai mult, cu hotărârea de a-mi duce viața cum am spus, până în ziua în care voi putea lua cu de-a sila alt coif la fel, și tot atât de bun ca și acesta, de la vreun cavaler. Și să nu-ți treacă prin gând, Sancho, că spun asta de florile mărului, fiindcă eu am pe cine imită în privința asta, căci întocmai așa s-a întâmplat, fără să schimb o iotă, cu coiful lui Mambrino, care l-a costat așa de scump pe Sacripante." Citește mai puțin...