Ingeniosul hidalg Don Quijote de la Mancha - Miguel de Cervantes. Noua ediție a Academiei Regale Spaniole adaptată de Arturo Perez-Reverte Don Quijote de la Mancha este un adevărat labirint de oglinzi în care totul, personajele, forma artistică, anecdota, stilurile se desfășoară și se multiplică în imagini ce exprimă, în infinita ei subtilitate și diversitate, viața omenească.
Chiar fără să știe, romancierii contemporani care se joacă cu formele, distorsionează timpul, amestecă și combină punctele de vedere și fac experimente lingvistice îi sunt cu toții îndatorați lui Cervantes. (Mario Vargas LLOSA) Don Quijote este mai mare astăzi decât a fost în concepția lui Cervantes. A rătăcit timp de trei sute cincizeci de ani prin junglele și tundrele spiritului omenesc, devenind astfel mai viu și mai impunător. Astăzi nu mai râdem de el. Blazonul lui este mărinimia, crezul lui, frumusețea. Întruchipează tot ce e bun, stingher, pur, lipsit de egoism și galant. Parodia s-a transformat în exemplu. (Vladimir NABOKOV) La o mai dreaptă privire, fantasmagoriile lui Don Quijote nu sunt în esență rodul «nebuniei» lui, ci mai curând «nebunia» lui este o formă de luptă, un set de arme cavalerești în încercarea lui de dezvrăjire a lumii, de acțiune solitară împotriva falsificării marilor valori metefizice în mediul terestru, flagel care a făcut, face și va face ravagii în toate timpurile și în toate locurile. L-am tradus pe Don Quijote încercând să-l păstrez, măcar virtual și aluziv, în contextul din care am fost nevoit totuși să-l smulg, și să-l propun cititorilor români ca pe unul din polii literaturii spaniole din Secolul de Aur. (Sorin MĂRCULESCU) Ilustrația copertei: Don Quijote luptându-se cu morile de vânt,tapiserie de sec. XVII (detaliu), lucrată în atelierul lui Francis Poyntz Fragment din carte: "Don Quijote nu lipsi să râdă de naivitatea scutierului său și, ca atare, îi aduse la cunoștință că se putea plânge după plac cum și când va fi vrând, de voie sau de nevoie, căci până atunci nu citise nimic contrar în legile cavaleriei. Sancho îi spuse să ia seama că era ceasul mesei. Stăpânul îi răspunse că deocamdată nu simțea atare nevoie, dar să mănânce el când i s-o năzări. Cu această învoire, Sancho se propti cât putu mai bine pe măgar și, scoțând din desagă ce vârâse în ea, își vedea în largul său de drum și de frupt în spatele stăpânului, iar din când în când săltă sus burduful, cu atâta poftă, că ar fi fost în stare să-l pizmuiască și cel mai rafinat birtas din Malaga. Și câtă vreme o ținu tot așa, dând dușcă după dușcă, nu-și mai amintea de nicio făgăduința pe care i-o făcuse stăpânu-său și nu i se părea deloc truda, ci tihna deplină umblatul după aventuri, oricât ar fi fost ele de primejdioase. În sfârșit, noaptea și-o petrecură printre niște copaci, și don Quijote smulse dintr-unul o cracă uscată, care mai că-i putea sluji drept lance, și înfipse în ea fierul scos de la aceea ce-i fusese ruptă. Don Quijote nu dormi toată noaptea, cu gândul la doamna să Dulcineea, ca să se potrivească celor citite în cărțile lui, unde cavalerii își petreceau multe nopți nedormite prin păduri și pustiuri, întreținându-se cu amintirile doamnelor lor. Nu la fel i se întâmpla lui Sancho Pânza, care, având burta plină, și nu cu apă de cicoare, și-o petrecu întreaga dormind buștean și, dacă nu l-ar fi strigat stăpânu-său, n-ar fi fost de-ajuns ca să-l trezească nici razele soarelui, care-l izbeau în față, nici ciripitul păsărilor care, numeroase și cu mare veselie, salutau ivirea noii zile. "
Ingeniosul hidalg Don Quijote de la Mancha
- Autor: Miguel de Cervantes
- An apariție: 2016 (vezi top cărți)
- Editura: HUMANITAS
- Nr. pagini: 616
- Categorie: Literatura Universala
