Colecția Corint Clasici ai literaturii universale aduce o nouă carte memorabilă în bibliotecile adulților pasionați de literatură clasică: Război și pace (vol. I și ÎI) de Lev Tolstoi. Mă pasionează istoria lui Napoleon și Alexandru.
Ideea de a scrie o istorie psihologică − romanul lui Napoleon și Alexandru −, conștiința posibilității de a face un lucru mare m-a cuprins acum ca un nor de bucurie. Toată mârșăvia, toată vorbăria, toată nebunia, toate contradicțiile din sufletul oamenilor care i-au înconjurat și din ei înșiși... - Lev Tolstoi "Război și pace" a avut o geneză agitată și poartă amprenta creatorului său sfâșiat fără încetare de tendințe conflictuale. Romanul a devenit terenul de manifestare a zbuciumului interior, a cărui evoluție, opunând mereu esențialul artificialului, va substitui realul și viziunea exterioară cu părerea subiectivă și rezultatul viziunii interioare. Fidel propriilor exigente, Tolstoi a făcut din Război și pace o capodoperă a literaturii universale, imprimându-i un caracter profund uman. - Jean Thieulin Carte recomandată de Nicu Alifantis în cadrul proiectului Libris, "Oameni și cărți". Fragment din volumul I: „Zicând acestea, Napoleon se întoarse să-l întâmpine pe mareșalul Lannes, care, zâmbind și scoțându-și pălăria, se apropie de împărat ca să-l felicite pentru victorie. Mai departe, prințul Andrei nu-și mai amintea nimic: durerea cumplită pricinuită de așezarea pe brancarda, de clătinările din timpul transportului și de sondajul rănii la postul de prim ajutor îl făcuseră să-și piardă cunoștința. Își reveni din leșin doar spre sfârșitul zilei, când, împreună cu alți răniți ruși și ofițeri captivi, era dus la spital. În timpul acestei deplasări se simți ceva mai înviorat, putu să privească în jurul său și chiar să vorbească. Primele cuvinte ce le auzi când își reveni fură acelea ale ofițerului francez - conducătorul convoiului, care spunea repezit: - Trebuie să ne oprim aici: îndată o să treacă împăratul; o să-i facă plăcere să-i vadă pe acești domni prizonieri. - Astăzi au fost luați atâția prizonieri, aproape toată armata rusă, încât, fără îndoială, i s-o fi făcut lehamite, spuse un alt ofițer. - Totuși! Uite, acesta, cică, este comandantul gărzii împăratului Alexandru, zise cel dintâi, arătând spre un ofițer rus într-o uniformă albă de cavalerguard. Bolkonski îl recunoscu pe prințul Repnin, pe care îl întâlnise în societate la Petersburg. Alături de el - un alt ofițer rănit din garda călare, un băiat de nouăsprezece ani. Bonaparte sosi în galop și se opri lângă ei. - Cine-i mai mare în grad? întrebă el văzându-i pe prizonieri. Îi fu arătat colonelul, prințul Repnin. - Dumneata ești comandantul regimentului de cavalerie din garda împăratului Alexandru? întrebă Napoleon. - Am comandat un escadron, răspunse Repnin. - Regimentul vostru și-a făcut cu cinste datoria, spuse Napoleon. - Lauda unui mare comandant de oști este cea mai frumoasă recompensă pentru un soldat, zise Repnin.”