Rezumat Regele cersetorilor. Curtea Miracolelor - Michel Zevaco

    Regele cerșetorilor. Volumul II: Curtea Miracolelor - Michel Zevaco     Acest al 2-le a volum cu aventurile lui Tribulet vine să dezlege puțin câte puțin eșafodajul intrigilor. Trei personaje, răpite părinților lor din fragedă pruncie, își văd destinele inteconectate și, în final, se reunesc după numeroase aventuri și răștunari de situație dramatice.
Citește tot rezumatul cărții Regele cersetorilor. Curtea Miracolelor... De la Paris la Fontainebleau, apoi Rambouillet, Curtea Miracolelor este un excepțional periplu al intrigilor și comploturilor de la curtea regelui Franței, avându-l în centru pe Tribulet, personaj real, bufon al regilor Louis XII și Francois I.       Fragment din roman:       „Cu o seară înainte se petrecuse, la hanul Carol cel Mare, o întâmplare care își are locul ei în povestirea noastră.     S-a văzut cum, pe timpul dimineții, înainte de a se întâlni cu Gillette pe care voia s-o invite la vânătoare, Francois I dăduse anumite ordine căpitanului gărzilor, Montgomery. Pe, de-o parte, călăreții trebuiau să cutreiere împrejurimile orașului Fontainebleau, și pe de altă parte, la căderea serii, să se cotrobăie prin toate hanurile și pensiunile sale. Această dublă acțiune avea ca scop să-i aresteze pe Madeleine Ferron, pe Manfred și pe Lanthenay.     În acest timp, Montgomery era pe punctul de a face carieră la curtea Franței. Militarul nu era tocmai ceea ce numim un curtezan. Avea maniera lui de a curta, și asta constă în a cere persoanelor în stare să-i fie de folos niște favoruri care nu pot fi cerute orișicui, chiar dacă îi trăda cu cea mai desăvârșită indiferentă tocmai pe aceia care îl sprijiniseră.     În ceea ce-l privește pe rege, care dispunea pe deplin de titlurile nobiliare, de domenii și de funcții bine plătite, Montgomery hotărâse să-i cucerească bunăvoința dovedind un devotament fără margini și având succes de fiecare dată când Francois I făcea apel la acest devotament.     Fără scrupule inutile, puțin jenat de o conștiință de care nu se sinchisise vreodată să-i adreseze cel mai mic reproș, poate pentru că ar fi avut prea multe să-și reproșeze, îndemânatic, subtil, curajos, cu sânge rece, Montgomery era modelul perfect al căpitanului de gărzi.     Când Francois I îi încredința misiunea să-i aresteze pe frumoasa doamnă Ferron și pe cei doi cerșetori, Montgomery luă lucrurile în serios. Prima sa grijă a fost să trimită ștafete pe toate drumurile și în același timp, își pregăti expediția de noapte răspândind iscoade prin toate hanurile din Fontainebleau. Dar ștafetele se întoarseră cu coadă-ntre picioare." Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Regele cersetorilor. Curtea Miracolelor?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Regele cersetorilor. Curtea Miracolelor și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ
Următoarea carte pe care vrei să o citești trebuie să fie Regele cersetorilor. Curtea Miracolelor scrisă de Michel Zevaco. Regele cersetorilor. Curtea Miracolelor a apărut în anul 2016. O mulțime de cărți bune au apărut în anul 2016 (click ca să vezi lista cărților). Editura la care s-a publicat cartea Regele cersetorilor. Curtea Miracolelor este editura DEXON - poți vedea lista completă de cărți publicate la editura DEXON aici. Cartea Regele cersetorilor. Curtea Miracolelor face parte din categoria Literatura clasica. Este o carte groasă - trebuie să îți faci timp pentru ea - are 364 de pagini. Sperăm să îți placă timpul petrecut lecturând Regele cersetorilor. Curtea Miracolelor și, de asemenea, sperăm că autorul Michel Zevaco, s-a ridicat la nivelul așteptărilor.
0 secunde