Abecedarul duhovnicesc este o mică lucrare a Sfântului Dimitrie, prin care trasează liniile direcționale ale vieții duhovnicești ortodoxe și care arată intens pecetea gândirii a doi mari Părinți asceți și scriitori, Sfântul Ioan Scărarul și Ava Doroței (sec.
al VI-lea). Nădăjduim că în această cărticică, care folosește din abundența Sfânta Scriptură și înțelepciunea și experiența patristică ortodoxă, fiecare credincios luptător va găsi sfaturi prețioase pentru viața lui duhovnicească; atât începătorul, care vrea să-și traseze drumul său spre cer, cât și cel înaintat și experimentat, care vrea să-și reorganizeze puterile lui duhovnicești și să-și continue lupta cu și mai multă râvnă, lupta care „nu este împotriva cărnii și a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor acestei lumi de-ntuneric, împotriva duhurilor răutății care sunt în stihiile cerești” (Efeseni 6, 12).
Fragment din volum: „Iubirea de arginti și nădejdea în Dumnezeu Psalmistul ne dă povața înțeleaptă: „De-ar curge-n valuri bogăția, inima să nu v-o apropiați" (Psalmi 61, 10). Nu te lăsa orbit de bogăție. Lasă-te orbit de slavă și de atotputernicia lui Dumnezeu și sprijină-ți în El toată nădejdea ta. Nu-ți încredința inima aurului. Încredințează-o Domnului și nu-ți fie frică nici pentru viața aceasta, nici pentru cealaltă. Zgârcenia și iubirea de arginți sunt semne atât ale împuținării credinței cât și ale mândriei. Omul credincios și smerit este mereu milostiv. Știe că Dumnezeu este bogat, și bogăția lui nu se sfârșește niciodată. Și știe că e preabun și răsplătitor și de aceea nu e cu putință să-L părăsești. „Tânar am fost, acum sunt, iată, bătrân și nu l-am văzut pe cel drept părăsit și nici seminția lui cerșind pâine;" (Psalmi 36, 25), ne încredințează psalmistul. Iar Domnul spune: „Priviți la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare, și Tatăl vostru Cel ceresc le hrănește.... Așadar, nu vă îngrijorați spunând: Ce vom mânca? sau: Ce vom bea? sau: Cu ce ne vom îmbrăca? ... că știe Tatăl vostru Cel ceresc că aveți nevoie de toate acestea; ci căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate acestea vi se vor adăuga" (Matei 6; 26, 31-32). Omul lui Dumnezeu se mulțumește cu puțin. Bogăția lui este harul Sfântului Duh care-l adumbrește. Comoara sa este prezența vie a Domnului în jurul lui și înlăuntrul lui, care-i dăruiește pacea. Trăirea sa zilnică se hrănește din versetele psalmilor: „Buna-mi este mie legea gurii Tale (Doamne), mai mult decât mii de comori de aur și argint" (Psalmi 118, 72). „Mai bun e puținul pentru cel drept decât multă bogăție a păcătoșilor. Că brațele păcătoșilor se vor zdrobi, dar Domnul pe cei drepți îi întărește" (Psalmi 36, 16-17)."
