Viata si destin. Vol.1+2

Viața și destin (două volume), una dintre capodoperele literaturii ruse și universale, este o carte cu o istorie ieșită din comun. Fără a se lăsa descurajat de dificultățile întîmpinate la publicarea romanului anterior, Pentru o cauză dreaptă, Grossman a început lucrul la proiectata continuare a acestuia, Viața și destin, în 1952.
Citește tot rezumatul cărții Viata si destin. Vol.1+2... Opt ani mai tîrziu, l-a propus spre publicare, dar în 1961 KGB-ul a confiscat manuscrisele, copiile la indigo și notițele romanului, sub pretextul că era mai subversiv chiar decît Doctor Jivago al lui Pasternak. Acțiunea cărții se desfășoară pe fundalul bătăliei de la Stalingrad, dar ramificațiile ei cuprind întreaga Rusie, de la cotul Donului pînă în lagărele Gulagului, conturînd fizionomia unei epoci dramatice și înfățișînd destine memorabile. Pe lîngă criticile la adresa sistemului totalitar, anumite aspecte ale romanului sugerează o strînsă analogie între nazismul german și comunismul sovietic. Salvat ca prin minune, un exemplar microfilmat al cărții a ajuns în Elveția, apărînd în 1980. În Rusia, o primă ediție, trunchiată, a fost publicată în 1988, un an mai tîrziu ieșind de sub tipar și versiunea definitivă a cărții. „Unul dintre cele mai îndrăznețe acte de condamnare a sistemului sovietic din cîte s-au scris vreodată.“ – The Wall Street Journal Fragment din carte: "După incendiul de la rezervoarele de petrol, general-colonelul Eriomenko și-a pus în gînd să-l viziteze pe Ciuikov la Stalingrad. Această călătorie periculoasă nu avea nici un sens practic. Totuși, necesitatea ei sub raport sufletesc, omenesc era mare, și Eriomenko a pierdut trei zile tot așteptînd trecerea peste fluviu. Pereții albi ai adăpostului din Krăsnii Sad sugerau calmul, umbra merilor în timpul plimbărilor de dimineață ale comandantului frontului era plăcută, însă tunetul îndepărtat și focul Stalingradului se îmbinau cu foșnetul frunzișului și cu tînguirea trestiilor, iar în această îngemănare era ceva apăsător, cu neputință de redat, încît marele comandant, cînd ieșea să-și facă plimbările matinale, gîfîia și înjură de mamă. În această dimineață, Eriomenko i-a comunicat lui Zaharov hotărîrea sa de a se deplasa la Stalingrad și i-a ordonat să preia el comanda. I-a spus cîteva vorbe glumețe ospătăriței care tocmai întindea față de masă pentru micul dejun, i-a permis lochitorului șefului de stat-major să pi ce pentru două zile la Saratov cu avionul, a dat ascultare rugăminții generalului Trufanov, comandantul uneia dintre armatele din stepă, și i-a promis să bombardeze puțintel puternicul nod de artilerie al românilor. „Bine, bine, am să-ți dau ceva avioane cu rază mare de acțiune", a zis el. Aghiotantli își dădeau cu presupusul care să fie sursa bunei dispoziții a marelui comandant. Ceva vești bune de la Ciuikov? Vreo convorbire de bun augur prin I.F.? Vreo scrisoare de acasă? Dar toate veștile acestea, ca și altele asemenea, de obicei nu-i ocoleau pe aghiotanți - Moscova nu-l chemase la telefon pe comandant, iar veștile de la Ciuikov nu erau dintre cele bune. După micul dejun, general-colonelul și-a îmbrăcat pufoaică și a plecat la plimbare. La vreo zece metri de el pășea aghiotantul Parhomenko. Ca de obicei, comandantul mergea fără grabă, în cîteva rînduri și-a scărpinat un șold și se uită din cînd în cînd spre Volga.  " Citește mai puțin...