Uliul si porumbita

Porumbiță... A fost cumpărată pentru o bucată de pămînt, apoi abandonată: o mireasă pentru care cineva se tocmise, căsătorită prin voința altora, hotărîtă să se răzbune. Că Sara Bishop cea nevinovată, a plătit scump ca să scape de familia ei crudă și batjocoritoare.
Citește tot rezumatul cărții Uliul si porumbita... Ca Sabre Wilde cea cu părul de foc și ochii de jad, avea să scandalizeze întreaga curte a reginei Elisabeta încercînd să-l seducă pe necunoscutul ei soț, să-i devină amantă și să-l facă sclavul ei. Uliul... Preferatul reginei, supranumit Zeul Mării, a lăsat să i se vadă dinții albi pe chipul că de bronz atunci cînd le-a dat cu vocea lui adîncă și virilă, ordine oamenilor săi. O însemnase pe Sabre cu sărutul lui dogoritor și cu atingerea pricepută, fără să știe că ea îi era deja soție. Căpitanul Shane Hawkhurst se pricepea să dea ordine, să supună și să distrugă inamicii, dar era el pregătit să fie prins în lațul nemilos al pasiunii de o frumusețe de foc, care să-i conducă inima și să-i aprindă simțurile? Fragment din roman: "Singurul lucru care o salvă pe Spada în acea vară fu sosirea unui străin. De la nunta încoace, nunta pe care o distrusese de tot, tînăra își petrecuse tot timpul în camera ei și nici unul dintre membrii familiei sale nu dorise să-i vorbească. Comunică numai cu doamna Smite, o servitoare cu chipul împietrit, loiala reverendului Bishop. Sara fusese examinată de un medic, care clătinase dojenitor din cap și declarase că, după umilă să părere, fata era încăpățînată, sălbatică, excentrică, dar nu putea fi declarată nebună. Îi prescrise o dietă de pîine și apă, care s-o slăbească și să-i răcorească sîngele înfierbîntat, apoi recomandă să o lase singură o lună, ca să-i îndulcească dispoziția și s-o facă să devină mai ușor de controlat. Spada, fiindcă așa ajunsese să se considere ea însăși, se bucură la început de solitudine. Scăpase de urîta companie a familiei sale și nu mai trebuia să meargă la biserica de trei ori pe săptămînă, ca să asculte predicile repetitive ale reverendului, ce preziceau foc și pară. Era liberă să-și petreacă orele visînd la într-o bună zi. Într-o bună zi avea să aibă o rochie aleasă special pentru ea. O rochie verde deschis, crem sau poate un albastru-păun, îndrăzneț. Imaginația îi oferi o mulțime de nuanțe dintre care să aleagă. Într-o bună zi, un bărbat, altul decît cumnații ei, avea să-i fure o sărutare. Bărbații din mintea ei erau la fel de diferiți ca și culorile rochiilor pe care visa să le aibă. Oftă. Într-o bună zi avea să plece din locul acela blestemat. Odată plecată, jură că n-avea să se mai întoarcă. Destinația ei de vis era, bineînțeles, curtea regală. În fantezia ei preferată le spunea tatălui și surorilor ei vitrege că pleca la curte, ca să-i vadă înverzindu-se de invidie. Reveria dură o săptămînă, moment în care ajunse să se simtă atît de chinuită încît era gata să strige. Viața fără libertate era de netolerat. Fusese întotdeauna activă, dar acum, că nu putea să călărească și nici măcar să se plimbe, era neliniștită, închisă și, da, înfometată! Era în capcană și pînă nu găsea cheia închisorii sale, se simțea neajutorată. " Citește mai puțin...