Treisprezece priviri diferite

    Autorul premiatelor române Goana nebună a lumii și Transatlantic ne încântă de această dată cu o nuvelă (care dă și numele volumului) și trei povestiri, ce par a transcende timpul, explorând cu gingășie actul scrisului și momentul creației, când personajele par pur și simplu să se trezească la viață în paginile cărții.
Citește tot rezumatul cărții Treisprezece priviri diferite... Consecințe de viață și de moarte pot deriva dintr-un banal fapt cotidian, iar scriitorul explică acest lucru într-o notă personală de la finalul volumului. Aceste povestiri au fost terminate în 2014, în preajma unui incident petrecut în New Haven, Connecticut, când Colum McCann a fost atacat pe o stradă, pierzându-și cunoștința. Unele dintre ele au fost scrise înainte de atac, iar altele după aceea, într-o perioadă de puternică afectare emoțională.     Scriitorul mărturisește: „Uneori am impresia că ne scriem propriile vieți în avans, dar alteori putem doar să ne uităm în trecut. în final, totuși, fiecare cuvânt pe care-l scriem este autobiografic - probabil îndeosebi atunci când încercam să evităm ceea ce ține de biografie“.     De-a dreptul strălucitoare din punctul de vedere al clarității și al măiestriei cu care este scrisă, această colecție de povestiri ne amintește de ce este considerat Colum McCann unul dintre cei mai buni scriitori contemporani.       Fragment din volum:     „Nu există nicio camera de supraveghere în zona intrării angajaților, care se afla la zece metri distanță, pe Madison Avenue — o simplă ușa din metal care duce înapoi în bucătărie, trecând pe lângă toalete. Ținând cont de unghi, atacul nu mai putea fi surprins decât de camera de supraveghere a traficului, montată pe stâlpul de iluminat de la intersecția Madison cu 86th Street: cea care oferă o vedere amplă, accesată de la distanță de controlorii de trafic. Calitatea e destul de proastă, dar câmpul de vizibilitate e larg. În oricare alți zi, ar putea completa înregistrările de la restaurant — avalanșă de taxiuri și roiul amenințător de camionete accidentate —, dar astăzi imaginea are de suferit din cauza ninsorii viscolite care acoperă obiectivul, începând cu fulgii care se topesc la început pe ecran, unul câte unul, unindu-se mă apoi și formând o peliculă albă. Începe cu fulgii care se topesc pe obiectivul fierbinte, staționează o clipă, apoi se transformă într-un firicel de apă care se scurge pe ecran. Apoi, ninsoarea se întețește și fulgii se lipesc rapid de obiectiv. Ei se adună straturi-straturi, boltindu-se în sus în interiorul camerei de supraveghere, ca o mulțime de răzvrătiți care încearcă să acopere o crimă. La momentul crimei, singurul lucru care poate fi deslușit printre granulele de zăpadă sunt farurile mașinilor care se apropie — mici și spectrale, înaintând pe bulevard. Nu se disting siluete. Nici chipuri. Nici vreun bărbat cu șapca de baseball. Nici vreo imagine cu un atacator alergând pe stradă.     La câteva clipe după atac, granulele albe reflectă vag luminile roșii și albastre ale girofărurilor, până când strada este închisă în cele din urmă și înregistrarea se reduce la un portret static al farurilor. Imaginile nu au sonor, dar detectivii aproape că aud claxoanele urlând disperate, până când cuvântul crima începe să se strecoare printre mașinile blocate în trafic, reinstaurând liniștea." Citește mai puțin...