În "Comunism inc.: Istorii despre o lume care a fost", Angelo Mitchievici și Ioan Stanomir explorează zona de umbră constituită de „emigrația interioară/exilul intern“ din România comunistă.
Este vorba de acel segment intelectual care, în cele două decenii dintre 1944 și 1964, a refuzat să accepte dictatul Partidului Muncitoresc Român, ducând mai departe tradiția libertății și pluralismului. Volumul propune o imagine în oglindă, prin contrapunerea celor două ipostaze care ilustrează condiția intelectuală sub comunism: pe de o parte, participarea entuziastă și complicitatea cu crima și represiunea; pe de altă parte, asumarea demnității ca modalitate de reafirmare a umanismului și pluralismului. "Comunism inc." este o suită de portrete ce redă complexitatea morală și intelectuală a deceniilor în care se naște Republica Populară Română. Ea este, simultan, o meditație despre turpitudinea intelectuală, dar și un omagiu adus celor care, în tăcerea exilului sau a emigrației interne, au scris cu gândul la un viitor al libertății. „Perioada imediat următoare abdicării forțate a regelui Mihai I s-a înscris în memoria colectivă a societății românești interbelice sub semnul traumei, căreia sintagma inspirată a lui Marin Preda, «obsedantul deceniu», îi va sublinia dimensiunea spectrală. În anii săi de pionierat, regimul comunist a însemnat instaurarea un climat al violenței ca politica de stat concomitent cu construcția unui nou cadru social unde nimic nu rămâne neschimbat, de la discurs la gesticulație, de la reflecție la conduite, pe fondul suprimării tuturor libertăților proprii societăților democratice. Cartea de față are în vedere în special cea de-a doua perioadă, care realizează tranziția și dinamica ei convulsivă. Am pornit de la premisa că nici un document nu este atât de relevant că literatura, înțelegând prin aceasta și critică literară, pentru a investiga perioada de tranziție de la o societate liberală cu toate derapajele ei, cum a fost societatea interbelică, la societatea comunistă proiectată de ingineriile sociale staliniste.“ (Angelo MITCHIEVICI) Fragment din carte: "Dragostea și revoluția: glasul Iubirii și glasul Partidului Romanul își dezvăluie liniile de forță din perspectiva unor imposibile iubiri. A orienta politic libidoul devine o sarcină de partid care cade în seama activistului și, implicit, a clasei muncitoare. Totodată acesta este și cel mai complex test pe care un membru de partid îl da, pentru că invocă ceea ce este cel mai puțin controlabil, instinctele și afectele, acolo unde rațiunea de clasă trebuie să ofere soluția. Cel sau cea care își domină iubirea profană pentru un element dușmănos sau necreditabil politic câștigă pe terenul iubirii sacre pentru Partid, singura care validează o conștiință revoluționară și un caracter. Întâia iubire a Evei se îndreaptă către Matei, al cărui entuziasm juvenil, buna dispoziție și vizionarism o cuceresc. Numai că timpul pe care apostolii ideologici, activiștii, îl rezervă vieții personale este aproape nul, iar Matei mai este și căsătorit. Este vorba de un moment important de fixare a libidoului pentru o fată care prezintă un dublu handicap, unul social și celălalt fizic. În primul rând, provine dintr-o familie săracă, experiența precarității vieții în mahala fiind accentuată de pușcăria pe care o face, în calitatea sa de comunist, tatăl ei, Filipache, fapt care-i aduce ostracizarea din partea celorlalți. Al doilea handicap, o alungire excesivă a corpului fetei, îi creează un complex de inferioritate. Astfel încât, din lipsa de experiență, face confuzii elementare, interpretează greșit atenția dezinteresată erotic a homosexualului Pavel, interesul pur camaraderesc al lui Matei, pentru care forma superioară de libido este aceea a angajamentului revoluționar față de Partid. Reacția tânărului comunist când descoperă interesul erotic al fetei pentru persoana sa este stupefacția și condamnarea morală. O soție invizibilă, pe care nu o amintește măcar o dată, îl așteaptă acasă, însă nu aceasta este cu adevărat problema. Adevărata soție este doctrina, mireasa celestă este comunismul, Matei este cu trup și suflet angajat ideologic. Dezamăgirea provoacă o acțiune de recul, o acțiune revanșardă, aruncarea în brațele masculului burghez, care în varianta sa boemă este un brutal, în varianta sa elitistă este un invertit sexual, iar în ipostaza travestiului aristocratic este un chevalier d'industrie combinat cu un don Juan lipsit însă de bărbăția traiului onest, prin muncă. Eva se aventurează în diverse medii de perdiție. Îl cunoaște pe Pavel și din nou lipsa de experiență își spune cuvântul, întrucât intelectualul rafinat este un homosexual care își caută partenerii sub camuflajul unei relații heterosexuale. În locul invertitului, Eva se aruncă în brațele unui sculptor, Denise, reprezentant al unei boeme degradate, care o tratează cu jemanfisism machist și pe tare îl abandonează dezamăgită. Cel de care se îndrăgostește însă este proprietarul de cai, Manicatide, care are prestigiul omului de lume, suficient de bogat să-i satisfacă dorințele, oferindu-i un paradis al iluziilor. "
