Cu ani în urmă, pe când eram Arhiepiscop la Alba Iulia, ne-a vizitat înăltpreasfințitul Nathanael, Arhiepiscopul ortodox de la Vatra Românească, din America. printre alții, era însoțit și de Părintele Arhimandrit Roman Braga, care mi-a lăsat un manuscrisintitulat "Trepte Duhovnicești".
l-am pus deoparte și, din cauza altor multor obligații, nu l-am lecturat. După o vreme l-am citit și mi-am dat seama că relatările pe care le face Părintele Român, într-o discuție cu Dinu Cruga, au o mare valoare duhovnicească și documentară. Este o retrospectivă a frământărilor spirituale din România de după război, cu foarte multe date inedite. Se poate lua contact cu personalități din domeniul duhovnicesc și cultural mai puțin cunoscute de noi. Se insistă asupra celor ce au activat la "Rugul aprins" de la Antim și asupra multor altor duhovnici. O noutate este și relatarea referitoare la misiunea și viața ortodocșilor din America. Relatare obiectivă, netriumfalistă și totuși optimistă. Particularitățile vieții bisericești de acolo, total diferită de cele din țară, trebuie luate în seamă de către cei ce sunt preocupați de misiunea Bisericii Ortodoxe în mediul apusean. - Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. Fragment din cartea "Trepte duhovnicești" de Dinu Cruga: "După ce făceam rugăciunile, ceream iertare unul de la altul. Așa ne-au învățat părinții; și ei cereau iertare de la noi. Iertați-mă că mă duc să mă culc; așa ceream noi iertare unul de la altul și ne duceam fiecare în camerele noastre ca să ne culcăm. Dar eu mai mic, dormeam cu mama, cum am spus. Tata nu era acasă decât la sfârșitul săptămânii. Și îmi amintesc că mă sculam noaptea să mă duc afară; știți, noi nu aveam case moderne cu băile înăuntru; eram ca la țară. Când mă duceam afară însă era întuneric, pădure, câini și mă temeam. Mama mergea cu mine și mă învăța să spun psalmul. „Domnul este lumînarea mea și Mântuitorul meu. De cine mă voi teme? Domnul este păzitorul vieții mele: De cine mă voi înfricoșa?" Și spuneam psalmul acesta ducându-ne afară și nu-mi mai era frică. Sigur, pădurea, câinii erau tot acolo, dar eu parcă nici nu vedeam, nici nu auzeam. În atmosfera aceasta am crescut. Cei mai mulți din frații mei s-au căsătorit, desigur, dar noi cei mai mici ne-am dus la mănăstire. Mama a rămas apoi văduvă, pentru că tata a murit într-un accident de mașină. Înainte de aceasta însă eram pregătiți să venim în America. Tata pregătise pașaport pentru toți, cum era pe atunci rânduiala. Eram în 1927-1928. Mulți basarabeni au venit atunci în Canada; dar s-a întâmplat accidentul cu tata. N-a mai trăit după aceea decât câteva luni și a murit, iar mama nu s-a mai recăsătorit. După ce am crescut toți copiii, ne-a dat mama la școli; nu pe toți, am avut și țărani. Sora mea mai mare a fost țărancă. Eu însă m-am dus la Seminar."
