Aurul Daciei

     Foarte multă lume și în special tinerii se interesează astăzi despre tot ce se știe și mai ales nu se știe despre daci, preocupându-se în special de tezaurul lui Decebal, pus, nu o dată, în paralelă cu celălalt tezaur (pierdut?) de la Moscova.
Citește tot rezumatul cărții Aurul Daciei... Dar lipsindu-le informațiile asupra dezbaterilor purtate în timp, dau curs visării, fabulării, formulării unor ipoteze desprinse de realitate. Lucrarea noastră pune față în față opiniile formulate de-a lungul timpului, pro și contra, asupra marilor tezaure naționale, și încearcă, prin apelul la documente — câte există — să sugereze adevărul desprins de aura mitică asupra acestei chestiuni, care nu este deloc neînsemnată. Aprofundarea ei ne duce, de fapt, către etnogeneză și către destinul însuși al neamului românesc. (I. Oprișan)     Lucrarea apare cu prilejul împlinirii a 1910 ani de la capturarea tezaurelor regale dacice de către romani și a 100 de la ducerea în gura lupului, la Moscova, de către Guvernul României a marelui tezaur al Băncii Naționale a României (primul transport).       Fragment din volum:       “VII. Realitatea în perspectiva mitică        Poveștile despre aur — dar nu numai — ridică, din punctul de vedere al științei istorice, o mare problemă — aceea de a ști să tragi cu fermitate linia de demarcație între adevăr și ficțiune, între realitate și mit. Dacă se poate trage!     În privința textelor populare, înclinația e de a le plasa în zona fabulosului folcloric, deși tradițiile istorice transmit, nu o dată, dincolo de o aură mitică — mai ales când e vorba de personaje istorice îndrăgite, Ștefan cel Mare, Vlad Țepeș, Cuza Vodă — fapte concret verificabile.     În ce privește mărturiile venind de departe, prin intermediul unor texte scrise, oamenii de știință, chiar dacă le privesc critic, sunt tentați să le acorde credit.     Așa s-a întâmplat cu informația transmisă de Dio Cassius în virtutea căreia Traian ar fi descoperit — prin trădarea lui Bicilius, singurul lăsat în viața de Decebal, după ascunderea comorilor sub apele Streiului — tezaurul regilor daci.     Iată însă că, în 1931, Scarlat Lambrino, în articolul „Râul Sargetius și tezaurele lui Decebal” (în vol. „Închinare lui N. Iorga”, 1931, p. 123-228), dezminte adevărul tradiției scriptice transmisă de Antichitate, relevând că avem de-a face, de fapt, cu un topos cu circulație universală, și nu cu o întâmplare reală, credibilă sută la sută.     Pentru început, autorul pune alături față în față cele două cazuri identice — inclusiv în ce privește numele răului — pe care le cunoaște: „Povestirea războaielor lui Traian cu dacii, care se afla în istoria lui Cassius Dio și care s-a păstrat în rezumatul lui Xiphilinus, cuprinde câteva detalii privitoare la bogățiile regelui Decebal, care au ajuns, după înfrângere, în mâiniIe românilor. Aflăm de acolo că, în momentul primejdiei, regele și-a ascuns obiectele de metal prețios în albia răului Sargetias care curge în apropierea reședinței sale regale. Un curtean, BikiIis, fiind prins, a dezvăluit acest secret românilor." Citește mai puțin...