Procedând aidoma autorului anonim al Mioriței, în care povestea morții ciobanului e doar un pretext de relevare a nunții cosmice, a integrării lui în Marele Tot, sau că izvoditorul Meșterului Manole, în care istoria înălțării mănăstirii Argeș constituie, de asemenea un pretext pentru înfățișarea luptei Omului cu stihiile potrivnice, poetul neștiut, care a dat contur baladelor olteano-muntene, în care mitul Brâncoveanu atinge punctul cel mai înalt de spiritualitate, a utilizat martirizarea reală a voievodului și a copiilor săi nevinovați tot ca un punct de pornire, în amplificarea la asemenea dimensiuni a nedreptății săvârșite, încât Cosmosul însuși se revoltă, ieșindu-și din matcă, sub forma nonsensului absolut, al mării care arde, al reîntoarcerii la haosul primordial.
Voievodul își pierde astfel contururile real-istorice și devine întruparea ideii de tărie morală și dreptate universală în luptă cu nedreptatea umană de oriunde, de orice fel, de ieri, de azi și de mâine. I.Oprisan
