Depasirea de sine

    Când ne comparăm prea des cu ceilalți, când suntem însetați de posesii și faima, înțepătura invidiei sau mușcătura geloziei ne va încerca inevitabil. Și, cum vom tinde să negăm sau să proiectăm asupra altora aceste sentimente, ele nu vor dispărea, ci ne vor "roade" pe dinăuntru, diminuându-ne stimă de sine.
Citește tot rezumatul cărții Depasirea de sine... Reputată psihoterapeuță jungiană Verena Kast demonstrează în ce fel, atunci când ne mințim și refuzăm să admitem aceste sentimente negative, pierdem șansa dezvoltării personale și ne cufundăm în ranchiună sau în false raționalizări ale neputințelor noastre. Devenind, în schimb, conștienți de invidia și gelozia ce ne pot bântui uneori, vom găsi căile spre a stăpâni aceste sentimente: fie ne vom angaja într-o competiție constructivă, fie ne vom asuma anumite limite și ne vom descoperi noi potențialități, prin care să ne diferențiem de ceilalți. Odată eliberați de sindromul "caprei vecinului", ni se va deschide calea sănătoasă spre noi relații, spre solidaritate, spre "a fi" în loc de "a avea".        Verena Kast este psihoterapeut și analist formator la Institutul "C.G. Jung" din Zurich.     Fragment din volum:       “Conceptele de poziție paranoid-schizoidă și poziție depresivă joacă un rol important în contextul elaborării psihice a invidiei. Din existența cotidiană ne este suficient de cunoscut - iar acest fapt a devenit și obiectul teoriei nevrozelor - că oamenii împart lumea în bine și rău, adică o clivează, atunci când teama lor crește foarte mult. Atunci, răi sunt de cele mai multe ori ceilalți, iar buni noi înșine. Dar fiindcă răul se află undeva „afară" și devine incontrolabil - fiind asociat eventual, și cu o identificare proiectivă, asupra căreia voi reveni -, anxietatea crește, iar răul trebuie proiectat definitiv în lume. Ne aflăm într-o poziție paranoid-schizoidă. Însă în această poziție nu mai putem elabora nimic. De aceea - potrivit lui Melanie Klein -, după poziția paranoid-schizoidă trebuie să urmeze într-o evoluție sănătoasă poziția depresivă. La aceasta ajunge copilul în a doua jumătate a primului an de viață, presupunând că el face mai multe experiențe bune decât proaste. Atunci el depășește anxietatea față de sânul rău și percepe că sânul este și bun și rău.     Pe parcursul procesului de maturizare naturală a Eului, cunoașterea acestui fapt este transferată asupra mamei ca întreg. Clivajul în bine și rău se diminuează, iar capacitatea de ambivalență crește. Iubirea pentru obiect poate fi trăită chiar și atunci când uram obiceiul. Prin aceasta anxietățile se reduc, iar în locul lor trăim regretul legat de faptul că am fost furioși și invidioși, că am vrut să distrugem sau am crezut că am distrus obiectul iubit.      De aici se dezvoltă sentimentele de vinovăție și un fel de disperare depresivă; prin compensații în realitate și la nivelul fantasmarii, obiectele bune sunt refăcute în exterior și în interior. Această tendință compensatorie este considerată de Melanie Klein fundamentul activității creatoare și al sublimării, dar apare, totodată, și ca o posibilitate de a elabora în mod creativ invidia." Citește mai puțin...