Cipi, acest pitic urias

CIPI, acest pitic uras Cipi trăia în pădure. Era mare cât degetul meu cel mic și purta la pălărie o floare de lăcrămioară. Căci avea și pălărie. Locuia în scorbură Fagului Uriaș și toți îl iubeau.
Citește tot rezumatul cărții Cipi, acest pitic urias... Un pitic atât de drăgălaș și de harnic n-ai fi găsit în toată lumea, oricât ai fi căutat... Un singur lucru îl necăjea pe Cipi nițel. Ar fi vrut, cât de cât, măcar cu o jumătate de deget să fie mai înalt. Nu cu mai mult, fiindcă el știa din cărțile pentru copii ca un pitic e pitic atâta vreme cât e pitic. Capodopera a literaturii pentru copii, cu întâmplări fascinante, povestite cu umor și verva inepuizabilă, care, la orice vârstă, aduc bucuria lecturii. Fragment din carte: "După o îndelungată meditație, Cipi s-a hotărât să transforme Pădurea într-o Țară a Dragostei. Niciun animal să nu mai facă vreodată vreun rău vecinilor săi; deci, să nu mai fie animal! Să nu mai fie îns căruia să-i poți spune: „Animalule, ești prost ca noaptea!" Căci, bineînțeles, prostia este de nepătruns ca o noapte neagră, de catran. Să fie, deci, Pădurea o Țară a Dragostei. Cerbul să nu se bată cu Cerbul de peste deal, Viespile să nu le mai înțepe pe Albinele sălbatice, iar dacă o furnică neagră se rătăcește printre Furnicile roșii, acestea să n-o mănânce, ci s-o ocrotească pline de dragoste. Într-o seară, Cipi i-a spus o poveste minunată Iepurelui și Păsării, poveste al cărei sfârșit suna astfel: „Și agrișul sălbatic trebuie îndrăgit". Apoi, Cipi, obosit de atâta efort intelectual, a zis: — Acum să ne rezervăm energia pentru sfânta zi de mâine, căci după muncă, odihnă e răsplata cea mai dulce. Pasărea și Iepurele l-au privit plini de admirație, crucîndu-se de lucrurile nemaipomenit de inteligente pe care el le spusese căscând. Căci, oricum, să căști când filozofezi, asta înseamnă că ești un filozof nemaipomenit." Citește mai puțin...