Sufleul

    Asli E. Perker s‑a născut în Izmir. A absolvit Facultatea de Arte și științe în cadrul Universității Dokuz Eylul, orientându‑se apoi spre jurnalism. După ce s‑a mutat în New York în 2001, lucrând o perioadă ca traducătoare și interpretă, a început să scrie ficțiune.
Citește tot rezumatul cărții Sufleul... "Sufleul" este cel de‑al treilea roman al autoarei, foarte bine primit în Turcia și tradus în șase limbi.     "Mamele sunt niște bombe cu ceas care stau ascunse în fiicele lor. Până la urmă, tot explodează“, spune unul dintre personajele feminine ale acestui roman. Trei personaje care trăiesc în Istanbul, New York și Paris se confruntă cu mari probleme. Singura alinare și rațiune de a‑și continua viața a acestor oameni atât de diferiți o reprezintă gătitul. Sufleul este povestea lor, scrisă cu empatie și umor.     "Centrul pământului nu este un cristal uriaș; este bucătăria din fiecare casă.“  (Așli E. Perker - Sufleul)      Fragment din volum:       “Lilia se trezi ca să ia de la capăt aceeași viață, și de ziua ei, încercând să-și șteargă din minte numărul șaizeci și trei, cobora scările în timp ce scârțâitul genunchilor ei se amestecă cu scârțâitul treptelor. Pe când îl însoțea pe Arnie la baie se gândea că nu va mai primi florile pe care i le oferea el în fiecare an. Copiii n-o mai sunaseră de ani întregi ca s-o felicite și nici anul acesta nu aveau să sune. Știa că o vor suna frații și surorile. Ei nu uitau niciodată. Avea să mai lase în urmă un an cu o conversație telefonică de cinci minute. Lilia se purta de parcă nu i-ar fi păsat, dar, oricât de tare ar fi îmbătrânit, îi păsă de ziua în care se născuse. De ce altceva mai avea să-i pese? Nu-i înțelesese niciodată pe oamenii care-și uitau zilele de naștere. Cei care spuneau „O, chiar e ziua mea azi?" când îi sună. Își dorea să fie unul dintre ei. Astfel telefoanele pe care nu le primea, săruturile care nu i se ofereau și cuvintele care nu-i erau adresate n-ar mai fi făcut-o să sufere.     Arnie părea și mai slăbit în acea zi. Chipul lui palid devenise aproape translucid și cearcănele i se adânciseră. Nu mai avea putere să se sprijine în baston și-și pierduse și voința. Arătă de parcă slăbise cinci kilograme într-o singură noapte, După ce terminară cu treburile de la baie, îl duse pe soțul ei pat și ea pleca la bucătărie. Îl privi pe Kano de la fereastră în timp ce făcea cafeaua. Aproape că-și terminase rugăciunea. Avea să intre în câteva minute și să întrebe: „Nanika atta?". Iar Lilia avea să răspundă: „Nu prea rău", încercând să nu arate că și-a pierdut energia și că nu e fericită. Înainte răspundea întot-deauna „Bine" când era întrebată cum se simte. „Bine”, „Foarte bine”, „Binișor”." Citește mai puțin...