Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace

Lecții importante pentru schimbarea personală Cu peste 15 milioane de exemplare vândute în întreaga lume, „Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace” este cea mai importantă carte a secolului XXI în domeniul afacerilor.
Citește tot rezumatul cărții Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace... Covey a studiat principiile după care se ghidează oamenii de succes și le-a integrat într-un program cuprinzător, dar ușor de parcurs. A creat astfel un instrument practic, care poate fi folosit cu rezultate excelente în viața de familie, în afaceri și în societate, în general. Cele 7 deprinderi formulate în urmă a zeci de ani de experiență și cercetare îi deosebesc pe cei fericiți, împliniți și sănătoși de cei care sunt supuși eșecului. Albert Einstein observă: „Problemele însemnate cu care ne confruntăm nu pot fi rezolvate la același nivel de gândire cu cel în care ne aflăm când le-am creat“. Din acest punct de vedere, Covey consideră că noi și numai noi putem să ne declanșăm procesul de autoperfecționare. Avem nevoie de alt nivel, un nivel mai profund de gândire pentru a rezolva dificultățile cu rădăcini adânci. Acest nou nivel de gândire constituie subiectul prezenței lucrări. „Această carte ne sugerează o disciplină a interacțiunii cu ceilalți care ar funcționa fără greș dacă ne-am apleca asupra ei.“ – James C. Fletcher, Director la NASA „Cartea de față conține adevăruri esențiale despre natura umană pe care, de obicei, le regăsim doar în literatură. După ce o veți citi veți simți nu numai că îl înțelegeți pe Covey, dar și că el v-a înțeles!“ – Orson Scott Card, câștigător al premiilor Hugo și Nebula „Această carte este plină de înțelepciune practică pentru toți cei ce vor să-și conducă singuri viața, afacerile și cariera. De fiecare dată când recitesc un capitol îmi vin idei noi, ceea ce dovedește că mesajul său este profund și fundamental.“ – Gifford Pinchot III, autor al cărții „Intrapreneuring” Fragment din carte: "Viață, oricare ar fi ea, presupune stadii, secvențe de creștere și dezvoltare. Copilul învața să se răsucească, să se așeze, să se târască și apoi să umble și să alerge. Fiecare pas își are importanța să și fiecare cere un anumit timp. Nici un singur pas nu poate fi omis. Același lucru este valabil pentru toate etapele vieții, în orice domeniu, fie că e vorba de a învăța un instrument sau de a comunica eficient cu un asociat. E la fel de valabil pentru indivizi singulari, pentru cupluri, familii și organizații. Cunoaștem și acceptăm fenomenul sau principiul procesualității în domeniul fizic, însă a-l înțelege în sfera emoțiilor, a relațiilor umane și chiar în cea a propriului nostru caracter este un lucru rar întâlnit și foarte dificil. Și chiar dacă l-am înțelege, e cu atât mai rar și mai greu a-l accepta și a trăi în conformitate cu el. De aceea căutăm drumul cel mai scurt, cu gândul de a sări peste etapele vitale pentru a câștiga timp, a evita efortul inerent și a obține, totuși, rezultatul scontat. Dar ce se întâmplă când încercam să scurtcircuităm un proces natural în creșterea și dezvoltarea noastră? Să presupunem că sunteți un tenisman obișnuit și hotărâți să jucați la un nivel superior, pentru a face o impresie mai bună. Care e rezultatul? Oare o gândire pozitivă va fi suficientă pentru a vă permite să intrați în competiție cu un profesionist? Ce s-ar întâmpla dacă i-ați face pe prietenii dumneavoastră să creadă că știți să cântați la pian ca un virtuoz când, de fapt, sunteți doar un începător? Răspunsul este evident. Este cu totul și cu totul imposibil a încalca, a ignora sau de a scurtcircuita procesul dezvoltării. E împotriva naturii și orice încercare de a scurta drumul aduce după sine, în mod inevitabil, dezamăgirea și frustrarea. La o scară de zece puncte, dacă mă aflu la nivelul doi — indiferent de domeniul de activitate — și vreau să ajung la nivelul cinci, trebuie să parcurg intervalul spre nivelul trei. „O călătorie de o mie de leghe începe cu primul pas" spune înțelepciunea extrem-orientală, iar această călătorie nu poate fi parcursă decât pas cu pas. Dacă nu-i dai profesorului posibilitatea să cunoască nivelul la care te afli — fie punând o întrebare, fie pur și simplu mărturisindu-ți neștiința — nu vei învăța să progresezi. A ne recunoaște ignoranța e adesea primul pas în educarea noastră. " Citește mai puțin...