Brancusi impotriva Statelor Unite

Specific lui Brâncuși este faptul că visează o utopie imposibil de realizat, pe care o... realizează. Asociază în materie, în același timp, reprezentarea și esența reprezentării și le înscrie pe vecie în bronz.
Citește tot rezumatul cărții Brancusi impotriva Statelor Unite... Iar ceea ce este extraordinar, în sensul propriu al termenului, este că această operă continuă să reverbereze. În cazul meu, mi a permis să spun povești. Descopăr, ca orice alt parizian iubitor de artă, o retrospectivă la Beaubourg: descopăr operele, apoi cumpăr cartea. Fac o piesă de teatru, iar apoi mă pun în mișcare pentru a merge în România și pentru a face ca limba maternă a lui Brâncuși să preia acest proces. - Eric Vigner   Procesul și cazul Brâncuși cristalizează oarecum întrebările pe care România și le pune referitor la viitorul său în raport cu trecutul său. Procesul din 1928 împotriva Statelor Unite, jucat pentru prima dată în românește, devine mult mai politic. Pentru acest proiect, actorii care se vor ocupa de apărarea operei lui Brâncuși o vor face în limba sa, având o cultură intimă și profundă a artistului. În imaginarul colectiv al românilor, Brâncuși este cineva cu adevărat important. Cred sincer acest lucru. Şi simt că acționează asupra actorilor într un mod precis, că este un motor foarte puternic pentru joc, că atinge intimitatea, nu se rezumă la a fi o simplă demonstrație. - Eric Vigner   În 1926, când mai multe sculpturi ale lui Constantin Brâncuși au fost aduse din Europa în Statele Unite, printre care și Pasărea în spațiu, vameșii americani s-au grăbit să le încadreze în categoria „ustensile de bucătărie și echipament spitalicesc“, aplicând tarifele corespunzătoare. Indignat, Brâncuși a contestat această decizie funcționărească din cauza obtuzității cu care era întâmpinată în America arta modernă. Așa a pornit un proces istoric, care s-a judecat în 1928, punând față în fața viziuni diferite despre artă.   Acum, pentru acest Proces resuscitat, procesul intentat de Brâncuși, întrebarea care se pune se referă la definiția operei de artă ce perturbă un sistem de valori repertoriate; acea operă care afirmă și adoptă o estetică total inedită. Recitind textul de astăzi, primul impuls ar fi să i catalogăm drept ignoranți, incompetenți pe toți acei actori sociali chemați să depună mărturie. Dar ar fi o atitudine simplistă și arogantă, căci Procesul Brâncuși chestionează și uimirea față de ceea ce nu este considerat de la început a fi artă, dificultatea de a se confrunta cu apariția necunoscutului, cu enigma propusă de artistul de geniu. Cum să integrăm responsabil, și nu doar servil, față de modernitate ceea ce apare și derutează la un moment dat? Cum să ne definim și să facem selecții? - George Banu Fragment din cartea "Brâncuși împotriva Statelor Unite" de Eric Vigner, George Banu: "Purtăm în noi întrebări fără răspuns; e ceea ce se cheamă o enigma-enigmă personală care vă însoțește și vă neliniștește. În ciuda eșecului, ea persistă. O prezervăm ca o confruntare cu necunoscutul ce nu se lăsă descifrat. Pata obscură ce refuză să se dizolve în fața luminii, să-și dezlege secretul și, astfel, să-și anuleze puterea. Iată-i explicația persistenței! De ani întregi încerc să-mi explic tăcerea trioului format din Ionesco, Cioran și Eliade, care, trăind la Paris, nu l-au frecventat, nici comentat pe Brâncuși. De ce? Diferența între generații? Refuzul dialogului din partea artistului mai vârstnic? Reticență din partea acestor intelectuali ce cultivau raporturi polemice cu România? De unde vine mutismul lor? Mereu mă întreb. Și nu înțeleg. Care-i răspunsul?   Spre deosebire de precursorii noștri, noi n-am încetat să vorbim despre el. Mai întâi, cu Ivan Helmer, sub efectul tulburător al primei expoziții Brâncuși la Muzeul de Artă, unde operele îngrămădite într-o sală strâmtă ne apăreau ca meteoriți brutal căzuți printre noi, enigme și parabole reunite. Densitatea le intensifică efectul. Radu Penciulescu, marele regizor, va evocă des vizita la retrospectiva pariziană de la Beaubourg ca un eveniment unic: „Mă plimbam printre păsările lui și resimțeam un extraordinar sentiment de libertate, de apel spre un orizont indispensabil." O invitație la zbor, altundeva, spre alte lumi și planete! Refren adesea reluat în discuțiile noastre. Ecou ce persistă - test de adeziune reciprocă! Odată, la Nișa, unde evadasem de la Festivalul din Avignon, Andrei Șerban mi-a arătat o poză cu un bărbat falnic ca un stejar. „Cine e?" m-a întrebat el. Imposibil să-i răspund. „Brâncuși", m-a lămurit Andrei. E prima amintire vizuală a unui alt Brâncuși, altul decât acela bătrân, fotografiat în atelier." Citește mai puțin...