Dragoste eterna

Trase aer adânc în piept într-un suspin sincer și își îngădui o mică pauză pentru a-și liniști vuietul din tâmple. Lasă lista deoparte, apoi luă și ultimul plic la care trebuia să răspundă în cursul zilei, ridicându-și privirea spre cer și invocând o rugă mută, ca acesta din urmă să nu-i mai provoace o nouă durere de cap.
Citește tot rezumatul cărții Dragoste eterna... Îi era de ajuns pentru o singură zi. Întoarse cu grijă plicul să vadă de la cine era. Fiorul încântării o luă cu asalt atunci când descoperi că acesta era de la mult iubita ei prietenă din Franța. Îl deschise cu nerăbdare și îl citi. Prietenă o rugă subtil să ia sub ocrotirea ei pe cea mai blândă și încântătoare tânără care existase vreodată. Dacă la primul gând tresări convinsă că prietena ei exageră, la cel de-al doilea cedă, amintindu-și că aceasta nu obișnuia să abereze atunci când era vorba despre oameni. Și dacă nici scumpa ei prietenă nu se pricepea la oameni, atunci cine?! Fragment din cartea "Dragoste eternă" de Mirelă Oprea: "Drumul lung și anevoios o făcu pe Sienna să simtă osteneala prin fiecare centimetru din corpul ei, dar, odată ajunsă la destinație, aceasta dispăru ca prin farmec. Ochii ei îngrijorați priveau cu stupoare tabloul ce i se înfățișa dinainte. Distanța până la castel era uriașă în opinia ei și părea să nu se mai sfârșească. Privea agitată pe fereastra trăsurii cu patru cai. Proprietatea era împrejmuită de sute de copaci, iar grădinile luxuriante îți tăiau răsuflarea. Pe măsură ce se apropia, castelul se arată tot mai bine, în toată splendoarea lui. Era absolut fabulos și mult mai măreț decât se așteptase ea. Își aruncă privirea năucită când spre clădire, când spre minunatele grădini. Știa câte ceva despre grădinărit pentru că îl ajutase pe bunicul ei în gospodărie, dar acestea întreceau orice imaginație. Florile catifelate și viu colorate îi mângâiau privirea, iar prospețimea lor aproape că o făcea să le simtă parfumul. Brusc fetița din ea ieși la suprafață pășind pe hotare nesigure, iar îndoiala o copleși. „Dumnezeule, ce caut eu aici? Nu este locul meu aici..." gândi ea. Se uită critic și se analiză. Era îmbrăcată modest și toate rochiile ei erau șterse. în definitiv era în doliu. Niciodată nu pusese preț pe haine și se miră de ce o făcea acum. Se liniști numaidecât când vorbele bunicului său îi răsunară ca un ecou în minte: „Să nu-ți faci probleme niciodată în legătură cu înfățișarea ta, scumpa mea, pentru că adevărata frumusețe izvorăște din adâncul sufletului, iar valoarea ei este infinit mai prețioasă decât orice îmbrăcămîn-te aleasă"." Citește mai puțin...