Fuga de libertate

    În ultimele secole, omenirea a evoluat spectaculos la nivel intelectul și tehnic. Numai că, în planul dezvoltării emoționale, a rămas cu multe veacuri în urmă, susține Fromm. Cum se explică și cum poate fi soluționat acest decalaj socio-istoric dintre minte și inima? Făcând apel la date din istorie, psihologie socială și psihanaliză, prezentul volum descrie modul în care destrămarea lumii medievale, cu ierarhiile sale stabile și securizante, a adus lumii occidentale moderne un confort material și o democratizare nesperate, însă cu prețul unei anxietăți venite din izolarea socială, din dezrădăcinare.
Citește tot rezumatul cărții Fuga de libertate... În acest context, „fuga de libertate" devine o falsă soluție la alienare, prin care omul zilelor noastre e tentat să-și cedeze libertatea unor regimuri autoritariste, care, deși îl transformă într-o marionetă, îi oferă un sentiment de apartenență și de siguranță. Ca antidot la înregimentare și extremism, Fromm mizează pe conștientizarea resorturilor existenței noastre sociale, proces care ne poate face mai mături la nivel afectiv și mai autonomi în gândire.      Fragment din volum:       “Am vorbit până acum în principal despre anxietate și despre sentimentul de neputință care au impregnat personalitatea membrilor clasei mijlocii. Trebuie să analizăm acum o altă trăsătură, pe care n-am amintit-o decât în treacăt: ostilitatea și resentimentul. Faptul că membrii clasei mijlocii au dezvoltat o intensă ostilitate nu este surprinzător. Oricine este împiedicat în exprimarea emoțională și senzorială și, de asemenea, este amenințat în însăși existența sa vă reacționa, în mod normal, cu ostilitate; așa cum am văzut, clasa mijlocie ca întreg și în special acei membri ai săi care încă nu se bucurau de avantajele apariției capitalismului erau împiedicați și serios amenințați. Un alt factor de creștere a ostilității lor a fost constituit de luxul și puterea pe care micul grup de capitaliști, inclusiv înalții demnitari ai Bisericii, își permiteau să-l afișeze. O intensă invidie împotriva lor a fost rezultatul firesc. Dar, deși ostilitatea și invidia s-au amplificat, membrii clasei mijlocii n-au putut găsi expresia directă, cum a fost posibil pentru clasele de jos. Acestea din urmă îi urau pe cei bogați care îi exploatau, voiau să le răstoarne puterea și puteau, astfel, să-și permită să simtă și să-și exprime ura.     Clasa dominantă, de asemenea, își putea permite să-și exprime direct agresivitatea în setea de putere. Membrii clasei mijlocii, însă, erau esențialmente conservatori; ei voiau să stabilizeze societatea și nu s-o răstoarne; fiecare dintre ei spera să devină mai prosper și să participe la dezvoltarea generală. Ostilitatea, așadar, nu avea cum să fie exprimată deschis, nici nu putea fi simțită conștient; trebuia refulată. Refularea ostilității, totuși, nu făcea decât s-o înlăture din conștient, fără s-o abolească. Mai mult, ostilitatea înăbușită, negăsindu-și expresia directă, crește până la un punct în care impregnează întreaga personalitate, relația cu ceilalți și cu sine însuși dar în forme raționalizate și deghizate." Citește mai puțin...