Privind inauntru

Am fost un om zdrobit, întors spre moarte, nu înspre viață. La 30 de ani, mă imaginam trăind doar încă cîțiva ani, la fel de zbuciumat cum am trăit mereu. Apoi, murind devreme. Cu un ochi priveam spre moarte, iar cu celălalt spre copiii mei, opintindu-mă să mai trăiesc o vreme, cît să văd fetele suficient de mari ca să se descurce singure.
Citește tot rezumatul cărții Privind inauntru... Este un miracol că nu am murit, trăind atît de sinucigaș, fără măcar să-mi dau seama. Am trecut razant pe lîngă moarte, nu doar fiindcă am fost îngropată sub o avalanșă, ci fiindcă am trăit fiecare zi ca să mor. Am făcut întoarcerea spre viață în ziua în care am decis să mă vindec. Nu știam atunci, însă, că asta fac, un U turn definitiv spre lumină. Am aflat abia acum, după un drum lung și dureros, cînd am ajuns. Am adunat în cartea aceasta drumul meu spre sine și lecțiile mele. Poate vor mai fi de folos cuiva, drumet rătăcit pe calea vindecării. E darul pe care îl întorc vieții, că m-a îngăduit și așteptat să mă întorc cu fața spre ea. Fragment din romanul Privind înăuntru, de Petronela Rotar "Cu foarte mici excepții, mamele noastre s-au sacrificat. Am auzit aceeași poveste, spusă de 14 ori, cu diferite variațiuni. Femei obidite, care și-au redus rolul la cel de mamă și soție, sacrificate, care au avut unul-două joburi și apoi au dat fuga să facă totul acasă, treaba care în sine este deja un serviciu foarte greu, să curețe, să spele, să calce, să facă de mîncare, să spele copiii, să facă teme cu ei, să pună masa, să ridice masa, să spele vasele după. Pînă au căzut late, pentru că a doua zi să o ia de la capăt. Femei nefericite, lipsite de plăcere sexuală, care s-au pus cu totul la dispoziția bărbaților lor, bărbați care le-au deținut viețile într-un fel sau altul. Femei care au făcut toată viața ceea ce se aștepta de la ele, care nu au divorțat, deși uneori luau bătaie, femei care au purtat măști toată viața lor, ca să nu se facă de rîs în lume, sat, scara de bloc. Care au disimulat, care nu și-au dat voie să fie importante pentru ele, care au trăit doar prin copii și și-au pierdut sensul cînd copiii au plecat de acasă. Astea au fost modelele noastre. Asta ni s-a imprimat în inconștient, încă de cînd ne-am născut. Nu e de mirare că simțim vinovăție și inadecvare ori de cîte ori facem invers decît au făcut ele. M-am simțit vinovată toată viața mea pentru orice lucru am făcut pentru mine. L-am făcut, oricum, însă vinovăția mi-a ros ființa întotdeauna. Am preluat de la mama genă de gospodină perfectă: de alaltăieri nu am aspirat și șters praful, așa că azi fac un efort de voință uriașă să stau și să scriu textul asta în loc să fac ceea ce îmi vine natural: curățenie. Însă mă deranjează cumplit că nu e totul bec în jur. Simt pe umerii mei povara tuturor femeilor generațiilor de dinaintea mea. Toată durerea lor, obida lor, neputința lor. Am fost, din timpuri imemoriale, doar jumătate de oameni, iar acum devenim oameni întregi cu eforturi uriașe. Mi-a fost foarte greu să fiu femeie. Scriu plîngînd, fiindcă simt că m-am născut într-o lume profund strîmbă și greșită. "