Harry Potter si Talismanele Mortii

Harry Potter și Talismanele Morții. Volumul 7 • Autor distins cu Premiul Nebula pentru literatură Harry Potter părăsește pentru ultima oară Aleea Privet. Urcă în atașul motocicletei lui Hagrid și pornește alături de uriaș spre cer.
Citește tot rezumatul cărții Harry Potter si Talismanele Mortii... Știe că Lord Voldemort și Mortivorii sunt pe urmele lor, nu prea departe. E ruptă vraja de protecție care l-a apărat până de curând, însă el nu se poate ascunde la nesfârșit. Toți cei iubiți de Harry sunt înspăimântați de Lordul Întunecat, iar pentru a-l opri Harry e silit să găsească și să distrugă Horcruxurile rămase. Bătălia cea de pe urma stă să înceapă – Harry trebuie să reziste și să-și înfrunte dușmanul. Fragment din cartea "Harry Potter și Talismanele Morții" de J.K. Rowling : "— Ce înseamnă asta? îi răsună lui Harry în urechi vocea cumplit de familiară, tărăgănată a lui Lucius Malfoy. Harry se panică de-a binelea. Acum chiar că nu avea nicio idee cum puteau să mai scape de acolo. Și, cu cât frica lui sporea, cu atât îi era mai ușor să blocheze gândurile lui Voldemort, deși cicatricea încă îl frigea. — Cică l-au prins pe Potter, răspunse vocea glacială a Narcissei. Draco, ia vino încoace! Harry nu îndrăzni să se uite drept la Draco, dar, privind pieziș, văzu că prin ceață un băiat ceva mai înalt decât el ridicându-se dintr-un fotoliu. Avea o față palidă și ascuțită și par blond alburiu. Greyback îi obligă pe prizonieri să se întoarcă iar, astfel încât Harry să ajungă direct sub candelabru. — Ei, băiete? hârâi licantropul. Harry ajunsese cu fața spre o oglindă atârnată deasupra șemineului, un obiect minunat, ornat cu mare pricepere, cu o ramă plină de volute complicate. Prin fantele ochilor își văzu chipul reflectat în oglindă pentru prima oară de când părăsiseră casa din Piața Grimmauld. Avea o față uriașă, lucioasă și roz, iar vraja făcută de Hermione îi schimonosise trăsăturile. Părul negru îi crescuse până la umeri, iar bărbia îi era acoperită de o umbră întunecată. Dacă n-ar fi știut că el stătea acolo, s-ar fi întrebat cine era individul care purta ochelarii lui. Hotărî să nu spună nimic, pentru că vocea l-ar fi dat de gol. Și până ajunse Draco lângă el, făcu tot ce putu să nu li se intersecteze privirile. — Ce zici, Draco? întrebă Lucius Malfoy, iar vocea trăda un interes puternic. Este adevărat? Este Harry Potter? — Nu pot... nu pot să-mi dau seama bine, răspunse Draco. Se ținea la distanță de Greyback și părea că îi este la fel de frică să-l privească pe Harry cum îi era și lui Harry să se uite la el. — Dar uită-te bine la el, uită-te! Vino mai aproape! Harry nu-l mai auzise niciodată pe Lucius Malfoy vorbind cu atâta înflăcărare. — Draco, dacă noi vom fi cei care i-l vom preda pe Potter Lordului Întunecat, atunci ni se va ierta to... — Da' n-o să uităm cine l-a prins efectiv, domnule Malfoy, sper, nu? spuse Greyback pe un ton amenințător. — Firește că nu, firește că nu! zise Lucius, începând să-și piardă răbdarea. Se apropie și el de Harry atât de tare, încât Harry, chiar printre pleoapele umflate, putu observa până și cele mai neînsemnate detalii ale chipului lui Lucius, de obicei inexpresiv Și palid. Cu fața ca o mască puhavă, Harry se simțea de parcă ar fi pândit printre gratiile unei cuști. — Ce i-ați făcut? îl întrebă Lucius pe Greyback. Cum l-ați adus în starea asta? — Noi nu i-am făcut nimic. — Din punctul meu de vedere aș zice că i s-a aplicat Blestemul Pișcător, spuse Lucius. Ochii lui cenușii se opriră asupra frunții lui Harry. — Se vede acolo ceva, șopti el. Ar putea fi cicatricea, dar foarte labărțată... Draco, vino aici și uită-te că lumea! Ce crezi? De data aceasta, Harry văzu și fața lui Draco foarte de aproape, alături de a tatălui său. Asemănarea dintre ei era extraordinară, mai puțin faptul că în timp ce tatăl lui părea peste măsură de încântat, expresia lui Draco era rezervată și trăda chiar teamă." Citește mai puțin...