Viata care i s-a dat

Un roman impecabil, care îi va încânta pe cititori. - Publishers Weekly   Lilly Blackwood trăiește închisă într-o cameră din podul conacului Blackwood. Nu are voie să iasă afară, părinții insistă că așa e cel mai bine, lumea s-ar speria de înfățișarea ei.
Citește tot rezumatul cărții Viata care i s-a dat... Dar, într-o seară de vară din 1931, Lilly este scoasă în sfârșit din casă - și e vândută circului care tocmai a poposit în apropiere. La început, circul este o nouă închisoare pentru ea, dar în scurtă vreme viața lui Lilly se schimbă... După mai bine de două decenii, tânăra Julia Blackwood primește moștenire conacul Blackwood și ferma de cai. La întoarcerea acasă, Julia retrăiește amintirile dureroase ale copilăriei sale pline de interdicții și descoperă dormitorul secret din pod, precum și pozele unei fete neobișnuite. Care să fie misterul ei?   Pendulând între povestea Juliei și a lui Lilly, Ellen Marie Wiseman face portretul a două femei cu destine neobișnuite într-un roman tulburător, presărat cu momente fermecătoare de speranță și bucurie.   Wiseman a scris o poveste captivantă despre secretele a două fete care nu vor decât să fie iubite. Cei cărora le-a plăcut Apa pentru elefanți de Sara Gruen vor fi fermecați de Viața care i s-a dat. - Library Journal   O alegere excelentă pentru cine vrea să citească un roman cu personaje feminine puternice. – VOYA Magazine   Ellen Marie Wiseman, născută în nordul statului New York, a descoperit încă din copilărie plăcerea cititului și a scrisului. Este o autoare de succes, ale cărei romane au fost traduse în 20 de limbi și s-au vândut în peste două milioane de exemplare. The Plum Tree, romanul ei de debut, este bazat pe poveștile mamei sale despre copilăria în Germania în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Următorul său roman, What She Left Behind, a apărut în 2013 și a fost tradus la Editura Trei în 2017, cu titlul Ce a lăsat în urma ei. Cea de-a treia carte a sa, Coal River, a fost publicată în 2015. În prezent, Ellen Marie Wiseman locuiește în Ontario, împreună cu soțul său și cei trei căței ai lor. Când nu scrie, adoră să-și petreacă timpul cu copiii și nepoții ei. Fragment din romanul „Viața care i s-a dat” de Ellen Marie Wiseman:   „Atunci mama zâmbi. Mama nu zâmbea niciodată. - Am o surpriză pentru tine, îi spuse femeia. Lilly clipi uimită. Nu știa ce să zică. Tati aducea surprize, nu mama. - Unde-i tati? izbuti ea să rostească. - Îmbracă-te! îi ceru mama. Și grăbește-te, n-avem mult timp. Lilly împinse învelitorile la o parte și se dădu jos din pat. Abby se ridică și își întinse labele din față, frământând pătura cu ghearele. - Vine cineva să mă vadă? întrebă fetița. Cu excepția părinților ei, nimeni nu intrase vreodată la ea în cameră. Într-o iarnă, Lilly se îmbolnăvise, iar tati voise să cheme un doctor, însă mama refuzase, fiindcă medicul ar fi luat-o pe copilă și ar fi dus-o „undeva”. În schimb, tați își petrecuse trei zile ștergând-o pe frunte și punându-i pe piept făina de muștar și pansamente calde. Fetița nu avea să uite niciodată aerul lui trist când ea se trezise și îl întrebase: - Tați? Ce e „undeva”? - E un spital pentru oameni bolnavi, îi răspunsese el. Dar nu-ți face griji, tu ai să rămâi aici, cu noi. Acum, mama se uită cum Lilly își luă rochia de pe spătarul balansoarului. Micuței îi tremurau picioarele. Dacă venise cineva s-o ducă „undeva”? Mamă râse pe înfundate. - Nu, Lilly, nu vine nimeni să te vadă. Fetița îi aruncă o privire, iar stomacul începu să-i tremure și el. Mama nu râdea niciodată. Poate că băuse din lichidul ăla straniu pe care tați îl aducea uneori la ea în cameră, într-o sticlă de argint. Lilly nu știa ce soi de băutură era, dar din cauza ei ochii lui tati deveneau sticloși, iar răsuflarea îi mirosea ciudat. Uneori îl făcea să râdă mai mult ca de obicei. Cum o numise el? Whisky? Nu, era imposibil! Mama n-ar fi băut niciodată whisky. Era un păcat să bei alcool. - De ce trebuie să mă îmbrac, mamă? - Pentru că azi e ziua ta, ai uitat? Lilly se încruntă. Mamei nu-i păsă de aniversări. - Nu, reuși ea să răspundă. - Și sunt sigură că ai văzut circul de afară. Fetița dădu din cap în semn de încuviințare. - Ei bine, acolo mergem. Lilly se holbă la mama, cu gura căscată. Picioarele începură să-i tremure mai tare, mâinile la fel. - Dar... dacă... dacă mă vede cineva? Mama zâmbi iar. - Nu-ți face griji, artiștii de circ sunt obișnuiți să vadă oameni ca tine. și n-o să mai fie nimeni acolo în afară de noi. Pentru că, împotriva părerii mele mai înțelepte, tatăl tău a insistat să-l plătească pe proprietarul circului, ca să organizeze un spectacol special pentru tine. Lilly simți cum pielea de pe brațe i se face că de găină. Intuia ca ceva era în neregulă, dar nu știa ce. Își aruncă ochii către Abby, ca și cum pisica ar fi avut răspunsul. Aceasta îi întoarse o privire curioasă. - Tati zicea că o să se întoarcă abia mâine, spuse fetița. Mama continua să zâmbească, dar ochii i se schimbară. Jumătatea de sus a fetei arată ca atunci când Lilly avea mari necazuri. Iar jumătatea de jos parcă ar fi fost a unei persoane pe care copila n-o mai văzuse niciodată.” Citește mai puțin...