Intamplari cu pusti

Întâmplări cu puști. Volumul I Dacă citiți aceste rânduri înseamnă că aveți în mână cărticică Întâmplări cu puști. Personajele acestei cărți sunt doi puști, elevi în clasa a V-a care se bucura din plin de vârsta copilăriei.
Citește tot rezumatul cărții Intamplari cu pusti... Ei nu sunt stresați dacă primesc o notă mică, pentru că se bazează pe capacitățile lor intelectuale și știu că totul se poate rezolva. [...] Trebuie doar să crezi în tine, să fii fericit și să te pregătești temeinic, să fii perseverent. Cunoștințele se adună în memoria ta fără să-ți dai seama; așa cum un constructor folosește multe cărămizi pentru a construi un zid la fel și tu vei avea nevoie de multe informații pe parcursul vieții. Bucata cu bucată, așezate cu migală și îndemânare, construcția va deveni durabilă și frumoasă. Răbdarea este o calitate foarte prețioasă. Așadar, acțiunea se desfășoară în universul școlii, acolo unde ei, elevi fiind, își desfășoară cea mai mare parte a timpului și bineînțeles în universul satului, în care tradițiile există încă. În afară de întâmplările amuzante la care participă cei doi copii, veți găsi și câteva cuvinte explicate chiar de ei, astfel încât să înțelegeți mai repede contextul în care apar, dar și să le puteți memora cu ușurință. - Petruța Petre Fragment din cartea "Întâmplări cu puști" de Petruță Petre: "Abia așteptăm să ajung la școală! Aveam la mine Micul prinț, de Antoine de Saint-Exupery. Ce dacă nu aveam telefon! Asta era micul meu secret, despre care nu trebuia să afle nici măcar amicul Ionuț. Citisem deja două capitole și-mi făcusem desenul cu boa care înghițise elefantul. Eram convins că nimeni nu va ști despre ce e vorba. Și chiar mai mult: bănuiam că voi fi exact în situația personajului. M-am așezat în bancă și m-am apucat de citit. Toți colegii treceau pe lângă banca mea și se uitau la mine straniu, așa cum te uiți la ceva ce n-ai văzut niciodată. Eu am rămas liniștit și mi-am continuat lectura. Era așa interesant fără telefon! Prima oră aveam desem și știam că pot să citesc în voie. Mai ales că Monica îmi făcuse toate desenele din nou. A vrut să fie ea sigură că iau 10. Nu am putut să o opresc. În fond, pentru asta au fost inventați frații mai mari, nu? Bun! După ce s-a sunat și au intrat toți în clasă, am considerat că e momentul să-mi încep și eu acțiunea. Doar nu desenasem degeaba toată seara! Ionuț a trecut chiar atunci pe lângă mine și a exclamat ironic: - Ce-ai, mă, Mircea? Te-ai lovit la cap? Ce faci, citești?! M-am ridicat din bancă, ignorându-l complet pe Ionuț. Toți colegii și-au îndreptat privirea spre mine. Aveam exact ce-mi doream: auditoriu. - Colegi, ia să-mi spuneți voi, ce vedeți în acest desen? - O pălărie! s-a auzit din clasă în cor. - Să vă explic: este foarte trist că ați răspuns așa. Autorul ne spune că numai oamenii mari văd o pălărie. Voi ar fi trebuit să vedeți altceva. Erau foarte curioși. În clasă se lăsese o liniște neobișnuită pentru noi. Am profitat de absența profesorului de desen și mi-am continuat prelegerea. Ei, „prelegerea” e „o conferință în fața unui auditoriu, un curs pentru studenți”." Citește mai puțin...