El si ea, adica noi

Povestea asta începe așa, ca orice poveste: un El întâlnește o Ea. Și încet, încet totul se schimbă: din admirație în atracție, din atracție în iubire și, ce credeți, din iubire în pasiune.
Citește tot rezumatul cărții El si ea, adica noi... Și schimbarea continuă până când El și Ea devin Noi. Este o poveste de viață, simplă, romantică, fulgerătoare, presărată cu erotism, intrigi și conflicte, așa cum se întâmplă în realitate. Tot ce contează până la urmă este doar lupta. Aceasta ne ține vii. Lupta pentru un vis, lupta pentru iubire, luptă pentru viață. Personajele sunt oameni la fel ca noi care trăiesc sentimente intense și spera la o iubire, nu perfectă, nu ideală, ci la o iubire frumoasă, simplă, definitorie. Până la urmă viață nu înseamnă perfecțiune. Nu. E tocmai imperfecțiune. Până la urmă viață nu este rațiune. Nu. E tocmai afecțiune. Greșim de multe ori în alegerea reperelor și ne ghidam mai mult după exemplele din jur, uitând astfel de viața noastră care este unică în toate sensurile ei. Și uitam să trăim. Sau trăim cu teamă. Teama de păcat, teama de gura lumii, teama de eșec, teama de decepție... Uneori nu reușim să iubim tocmai pentru că privim mai mult în jurul nostru și mai puțin în noi înșine. Personajele mele se eliberează de prejudecăți și reușesc să învingă. Reușesc să treacă peste toate barierele impuse de societate, să se lase în voia destinului, să accepte provocarea, să iubească. Iubirea chiar învinge mereu, condiția e să o lăsăm. - Autoarea   Fragment din cartea "El și ea, adică noi" de Petruță Petre: "În sfârșit, dimineața! Ce noapte lungă! N-am închis un ochi toată noaptea! M-am simțit aiurea de tot gândindu-mă la el! Da, am stat trează toată noaptea cu gândul la el! M-am zvârcolit în așternuturi până când n-am mai rezistat, m-am plimbat prin casă, am încercat orice truc, numai să-l scot din gând. Am apelat până și la înghețată, ca o ultimă soluție salvatoare, dar n-a dat roade! Oare de ce nu-l pot scoate din interiorul meu de unde a rămas prins? Privesc ceasul ca pe un colac de salvare: 6:30. Iau ceva în fugă pe mine, fără să mă gândesc prea mult cum arat, îmi strâng părul răvășit într-un coc lejer, îmi pun căștile în urechi și ies în grabă așa cum intrat în propria-mi casă... ca un hoț. Aerul rece îmi face bine. Îmi dă o notă de revigorare. Parcă dintr-o dată mă simt altfel. Ura! M-am vindecat! Măcar de-ar fi așa! Pornesc muzica și alerg la pas pe aleile pustii din parc. Nu sunt mare amatoare de sport, nici măcar de plimbări lungi, dar azi am considerat vital să fac asta. Ori obosesc suficient cât să pot să dorm, ori îmi revin datorită aerului curat, ori nicio varianta nu va da rezultat și va trebui să improvizez altceva. Oricum, nu va dura prea mult! Nu intru în panică. Știu că de obicei îmi găsesc repede echilibrul și nu mă las doborâtă de povesti cu prinți și fantasme Miroase a toamnă, a frunze moarte, a foșnet lugubru... Mă gândesc aiurea. Iar am dat-o pe Bacovia! În jurul meu e încă liniște, poate din cauza vremii umede, poate din cauza duminicii. E bine așa! Parcul gol e numai pentru mine. Îmi tresăltă inima ușor când se apropie o persoană. Sincer, ce probabilitate ar fi să dau de el aici? În mintea mea exclud posibilitatea asta... e nulă! Asta mi-ar lipsi acum! Nici nu aș ști ce să fac, ce să zic! Nici nu aș avea curajul să-l privesc în ochi. Oare? Arunc o privire spre ceas și schimb melodia, 7:30. O iau la pas ușor către casă. Duminica este ziua pe care o petrec în casa de obicei sau ies cu fiul meu la film." Citește mai puțin...