Rezumat Intamplari cu pusti Vol.3 - Petruta Petre

Iată-ne ajunși la cel de-al treilea volum al Întâmplărilor cu puști. Am urmărit în cele două volume evoluția personajelor noastre, cei doi elevi din clasa a V-a care în primul volum încearcă să se acomodeze la gimnaziu, în al doilea volum se bucura de activitățile de la școală și de acasă, participă cu interes la acestea și se distrează.
Citește tot rezumatul cărții Intamplari cu pusti Vol.3... Ei nu uita niciodată să se bucure de fiecare situație. Ați observat că toate cuvintele noi sau vechi, neologisme, arhaisme sau regionalisme, eu le-am explicat în contextul în care apar. Am vorbit despre geografie, despre mări descoperiri ale lumii și despre literatură. Vouă ce vă place? În acest volum veți observa că cei doi puști, Mircea și Ionuț, s-au obișnuit cu notele luate în gimnaziu, au înțeles ce înseamnă prietenia și responsabilitatea. Au început să-și asume sarcini în gospodărie și să-și recunoască greșelile. Cel mai important aspect este însă copilăria – aceasta rămâne perioadă cea mai frumoasă din viața voastră și trebuie valorificată la maximum. În acesta perioadă veți pune bazele celor mai frumoase amintiri. Sunt sigură că v-ați regăsit în peripețiile celor doi elevi. Ei bine, nu chiar în toate! Dacă v-au adus zâmbetul pe chip, dacă v-au trezit curiozitatea sau v-au adus aproape informații pe care ar fi trebuit să le căutați pe internet, atunci, cu siguranță, poveștile lor și-au atins scopul. Fiți buni, învățați la școală, nu vă stresați pentru note, fiți ascultători și responsabili. Părinții voștri, chiar și atunci când vă interzic ceva, vă vor numai binele. Să fiți convinși de asta. - Cu drag, Petruța Petre Citește și celelalte volume: • Întâmplări cu puști. Volumul 1 •  Întâmplări cu puști. Volumul 2 Fragment din "Intâmplări cu puști", volumul 3,  de Petruță Petre: "Este sfârșit de aprilie și afară plouă cu găleata. Toate străzile s-au transformat în gârle, peste tot sunt șiroaie de apă, iar hainele noastre sunt stropite de sus până jos. Cu toate că mama avusese grijă dimineața să-mi spună: - Mircea, ia-ți cizmele de cauciuc ca altfel nu răzbești până la școală! Eu am încuviințat din cap că le iau, mi-am pus adidașii și am plecat. Nu vreți să știți cum am ajuns la școală! Eram ud până la piele. Nu voiam decât să mă întorc acasă, să mă schimb și să mă bag în pat la căldură. Și cum mă gândeam eu ce să fac și cum să pun în practică planul, uite că ajung la școală. În curte era agitație mare. Mai toți colegii mei erau uzi și apă se prelingea pe chipurile lor, dar se jucau într-o baltă formată în spatele școlii. A, stați, era groapă cu nisip! Acum se numea groapa cu apă în care colegii mei lansaseră bărcile în cursă. Toți erau veseli și făceau cu niște nuiele curenți în apă pentru ca bărcile să înainteze mai repede. - Hai repede, acum mișcă! Fă un val mai mare! Ionuț era primul în cursă și extrem de fericit. Câștigă, ca de obicei. Deodată s-a auzit soneria și am plecat spre clasă. Ne-am așezat în bănci și apă de pe haine începuse să se prelingă pe parchet. Și pentru că nu era foarte cald, începuserăm să tremurăm zdravăn. În câteva clipe a intrat și profesoara, aveam română. - Ce-ați pățit? a întrebat mirată. Nu înțelegeam. Noi eram mirați de întrebarea dumneaei. A trecut printre noi și a văzut cum se scurgea apa din haine, apoi a pus mâna pe calorifere și a spus: - Cred că nu are rost să stați așa la școală. O să vă îmbolnăviți. Mergeți acasă, schimbați-vă, beți un ceai fierbinte și stați la căldură. Am părăsit clasa rând pe rând. Eram singurii care plecăm. Am ajuns acasă mai ud decât eram… asta dacă există cumva mai ud că atinsesem apogeul. În hol mă aștepta mama care are al șaptele simț: - Ce-i cu tine acasă? - Ne-a trimis pe toți că eram uzi. Tremuram de frig în clasă. - Nu ți-am spus eu să-ți pui cizmele de cauciuc? - Dar, mami, erau colegi cu cizme de cauciuc pline cu apă. Nu m-ar fi ajutat cu nimic. - Te-am întrebat eu despre alți colegi cu ce erau încălțați? - Nuu… Așa este, nu mă întrebase. Mă întreba numai când luam o notă mai mică la lucrare sau când luam zece și voia să știe cine a mai luat. Acum era furioasă că nu-i ascultasem îndemnul." Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Intamplari cu pusti Vol.3?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Intamplari cu pusti Vol.3 și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ
Următoarea carte pe care vrei să o citești trebuie să fie Intamplari cu pusti Vol.3 scrisă de Petruta Petre. Intamplari cu pusti Vol.3 a apărut în anul 2020. O mulțime de cărți bune au apărut în anul 2020 (click ca să vezi lista cărților). Editura la care s-a publicat cartea Intamplari cu pusti Vol.3 este editura LIBRIS EDITORIAL - poți vedea lista completă de cărți publicate la editura LIBRIS EDITORIAL aici. Cartea Intamplari cu pusti Vol.3 face parte din categoria Literatura Romana. Este o carte subțirică, are numai 76 de pagini. Sperăm să îți placă timpul petrecut lecturând Intamplari cu pusti Vol.3 și, de asemenea, sperăm că autorul Petruta Petre, s-a ridicat la nivelul așteptărilor.
0 secunde